Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Sibiul, în top trei cele mai mari salarii din România

Sibiul, în top trei cele mai mari salarii din România

Companiile din Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Timiş îşi plătesc cel mai bine angajaţii, astfel că acestea ocupă primele locuri în clasamentul judeţelor cu cele mai mari salarii medii nete în luna mai a acestui an, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de ZF, anunță Mediafax.

Salariile din Bucureşti au depăşit 1.000 de euro, iar cele din Cluj se apropie şi ele de această valoare. Astfel, angajaţii din municipiul Bucureşti aveau salarii medii nete de circa 5.090 de lei, cei din Cluj câştigau circa 4.860 de lei, cei din Sibiu aveau un salariu mediu net de aproape 4.300 de lei, iar cei din Timiş câştigau circa 4.260 de lei.

„Bucureşti, dar şi judeţele Cluj şi Timiş înregistrează cea mai puternică creştere economică din România. Primele două sunt practic umăr la umăr, ceea ce arată cât de puternică este dezvoltarea judeţului Cluj, care a recuperat decalajul capitală – provincie şi care luptă acum de la egal la egal cu un oraş cu o populaţie de peste trei ori mai mare. Există în continuare un decalaj de circa 15% faţă de plutonul al doilea, din care fac parte judeţele Timiş şi Sibiu”, explică pentru ZF Raluca Pârvu, business manager al BPI România, companie de consultanţă în management şi resurse umane.

În Bucureşti, salariul mediu net este în scădere în ultimele trei luni, de la peste 5.300 de lei în luna martie, la aproape 5.100 de lei în luna mai.

Cele mai mici salarii din economia locală sunt în Vâlcea, Teleorman şi Harghita.

Investițiile anului la Sibiu: Cel mai mare angajator anunță proiecte de dezvoltare de zeci de milioane de euro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1244

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus