Dacă alegi să mergi cu trenul de la Sibiu până la mare trebuie să te înarmezi în primul rând cu multă răbdare. După care cu un cearceaf sau o pătură pentru că aerul condiționat din tren face ca vagonul în care stai să se transforme înspre dimineață într-un mic frigider. Cam acestea au fost primele concluzii pe care le-am tras după o călătorie cu trenul de la Sibiu la mare și înapoi.
Am decis să profităm de ultimul an în care avem reducere pentru biletul de tren și am mers la mare. Știam că vom face pe drum în jur de 13 ore, asta în cazul în care trenul nu avea întârziere. Pentru că am vrut să ne asigurăm că vom „prinde” locuri, cunoscând din experiența anilor trecuți îmbulzeala care se creează, am mers să ne cumpărăm biletele mai devreme cu câteva zile.

Cu reducerea de student pe care încă o avem am plătit fix 133 de lei din Sibiu până în ultima stație în care face oprire trenul, Mangalia, și înapoi. Am mers până în ultima stație pentru că destinația la care trebuia să ajungem era Vama Veche.
Întârzierile, o normalitate
Am pornit la drum într-o duminică după amiaza, la ora 18:38. Trenul pe care l-am ales este singurul direct, iar conform datelor scrise pe bilete ar fi trebuit să ajungem în Mangalia luni, la ora 7:42. Am ajuns în gară cu câteva minute mai repede și ne-am urcat în tren. Din Sibiu, nu a mers foarte multă lume către mare ceea ce ne-a făcut să ne gândim că probabil vom avea parte de o călătorie liniștită, fără prea multă îmbulzeală și agitație.

Aveam însă să ne schimbăm părerile atunci când ajungeam la București. Dar până atunci, să revenim la tren. Când urci în tren, pentru primele minute ai senzația de o căldură aproape insuportabilă, care dispare însă spre dimineață când trenul începe să se golească, iar aerul condiționat continuă să funcționeze. Din experiența noastră, dacă alegeți să mergeți cu trenul la mare luați-vă o pătură cu care să vă acoperiți, noi am avut nevoie, mai ales când oamenii au început să coboare din vagon.
Îmbulzeală la București
Imaginea de spațiu pe care ne-am creat-o la început a dispărut la București. Zgomote de trolere, agitație și sute de oameni în căutarea locurilor arătate de bilet. „Ce vagon avem?”, „ Ăsta e locul nostru?”, „Aici stăm?” sau „Locurile 53 și 52, uite-le le-am găsit” au fost cuvintele pe care le-am auzit timp de câteva minute de la cei care s-au urcat în tren în gara din capitală.

Tot aici, am reușit să căpătăm o întârziere de aproape 40 de minute. Ora de 7:42 la care trebuia să ajungem în Mangalia s-a transformat în 8:20.
Muzică la maxim și povești de familie
Atât la plecare, cât și la întoarcere, vecinii noștri de vagon au fost cupluri sau familii. Dacă nu asculți muzică și dacă nu te uiți la filme, ai ocazia, fără să vrei, să afli toată viața persoanelor alături de care călătorești. Din stânga noastră am aflat că cei doi părinți urmau să-și căsătorească fiul în luna septembrie, iar familia din spatele nostru mergea cu trenul la mare pentru că mașina li s-a stricat.

Din tren nu a lipsit nici muzica. La etaj, un grup de peste 30 de tineri liceeni au făcut din tren un mic club. Boxa portabilă și voia bună nu au putut fi oprite nici de controlori, nici de călătorii care se arătau nemulțumiți. Distracția s-a oprit însă la Costinești, stație în care grupul gălăgios a coborât.
Fără curent la întoarcere
Drumul spre Sibiu a fost asemănător cu cel către Mangalia. Aceeași îmbulzeală, aceeași întârziere, de data aceasta însă de 50 de minute. Am plecat sâmbătă la ora 18:15 din Mangalia, iar în Sibiu am ajuns duminică la ora 8:30 dimineața, deși trebuia să ajungem la 07:38.
Încă un minus a fost pentru noi lipsa curentului. Vagonul nostru nu a avut curent, am întrebat controlorul care este problema, dar ne-a lămurit rapid cu un „Asta e, n-am ce să fac, vagonul ăsta nu are”. Pentru că bateriile noastre externe nu erau încărcate, ne-am mutat în alt vagon ca să ne încărcăm telefoanele pentru drumul lung de 14 ore care ne aștepta. Ca să nu fiți nevoiți să vă mutați dintr-o parte în alta, o baterie externă încărcată ar fi ideală.
Cum mai arată băile din trenuri
Cine a călătorit cu trenul, știe că băile nu sunt chiar cele mai curate. Țigările stinse în chiuvetă, praful depus peste tot și spațiul mic te fac să nu îți dorești să folosești baia din tren.



Răbdare, multă răbdare
Când te întreabă lumea cât ai făcut până la mare cu trenul și spui că 14 ore, cea mai deasă replică pe care o primești e „14 ore fac până în Grecia cu mașina”. Într-adevăr, drumul este foarte obositor. La plecare, entuziasmul că te reîntâlnești cu marea face ca orele să treacă parcă un pic mai repede. La întoarcere orele parcă se transformă în infinit.
28 de ore de stat în tren fac ca o zi din vacanță sau concediu să o pierzi pe drum. Amorțești pe scaune atâtea ore, nu mai ai stare și parcă timpul stă în loc. Cu toate acestea, foarte mulți oameni aleg să meargă cu trenul la mare. Am văzut în călătoria noastră familii, prieteni, copii mici, bunici.
Nu știm dacă la anul mai mergem sau nu cu trenul la mare, dar cert este că dacă facem din nou această alegere trebuie să avem răbdare, multă răbdare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 10278


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Mesterul dupe net
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Sibian
Acum 7 ore
Lucrul bine facut - NOT
Acum 7 ore
Asdfasdf