Luni,
05.01.2026
Ceata
Acum
-2°C

GLS Night Cross Challenge revine. Vineri la Sibiu se dă startul celui mai frumos cros de noapte din țară

GLS Night Cross Challenge revine. Vineri la Sibiu se dă startul celui mai frumos cros de noapte din țară

GLS Night Cross Challenge, cel mai frumos cros nocturn din România, revine anul acesta cu cea de-a 8-a ediție.

490 de alergători sunt așteptați să se alinieze la startul crosului nocturn desfășurat pe aleile pitorești ale Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, cu startul și finish-ul în zona lacului.

Participanții, înscriși la categoriile Hobby și Avansați, vor avea de parcurs una sau două ture a câte 4,5 km în interiorul Muzeului, traseul fiind complet asfaltat și marcat la fiecare kilometru. Nu va lipsi atmosfera incendiară animată de muzică bună și jocuri de lumini.

Pe lângă cele 2 curse de 9km, respectiv 4,5 km, competiția va debuta cu probele dedicate celor mai mici alergători. Cursele copiilor vor avea startul la ora 20.00, iar cei mai mici viteji vor avea de parcurs 500m/1000m/1300m în funcție de categoria de vârstă la care se încadrează.

Vestea bună este că, spre deosebire de ediția anterioară, startul se va da în masă, pentru fiecare categorie de concurs.

START cursele copiilor – ora 20.00

START cursa 9 km – ora 21:15

START cursa 4.5 km – ora 22:30

Acestea sunt categoriile de concurs:

Copii:

1. 500 m, categoria 5-7 ani feminin şi masculin

2. 1000 m, categoria 8-10 ani, feminin și masculin

3. 1300 m, categoria 11-13 ani, feminin și masculin

Cursa de 4,5 km – hobby

1. Categoria 14-17 ani feminin şi masculin

2. Categoria 18-29 ani feminin şi masculin

3. Categoria 30-44 feminin şi masculin

4. Categoria 45+ feminin si masculin

Cursa de 9 km – avansaţi

1. Categoria 14-17 ani feminin şi masculin

2. Categoria 18-29 ani feminin şi masculin

3. Categoria 30-44 feminin şi masculin

4. Categoria 45+ feminin si masculin

Competiția este deschisă participanților cu vârste cuprinse între 5 și 75 ani.

Primele locuri ale categoriei open, masculin și feminin, la cursa de 9 km vor fi recompensate cu premii în bani.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul oficial al evenimentului: www.acceptaprovocarea.com.

Evenimentul este organizat de CAB Sport și se bucură de co-finanţarea oferită de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu.

Partener principal: GLS România.

Parteneri de eveniment: Muzeul ASTRA, Decathlon, Buonavista.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus