Marţi,
29.04.2025
Cer Senin
Acum
9°C

Un sibian de 19 ani a lovit cu mașina doi bărbați în timp ce încerca să fugă de la un scandal din Sighișoara. Unul dintre ei a murit

Un sibian de 19 ani a lovit cu mașina doi bărbați în timp ce încerca să fugă de la un scandal din Sighișoara. Unul dintre ei a murit

Un bărbat de 42 de ani a murit, iar altul de 26 de ani a fost rănit, după ce un șofer în vârstă de 19 ani, din județul Sibiu, i-a lovit cu mașina în timp ce încerca să plece de la locul unei altercații.

În această dimineață, în jurul orei 05:30, polițiștii din Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, în parcarea unui restaurant din Sighișoara, a avut loc un conflict spontan, cu implicarea mai multor persoane.

„Din cercetările efectuate până la acest moment, s-a constatat că, în parcarea respectivă, a avut loc un conflict spontan, cu participarea mai multor persoane, iar un tânăr, în încercarea de a scapa, s-a urcat într-un autoturism, pentru a pleca cu acesta, moment în care a accidentat doi bărbați, de 26 și 42 de ani, din Sighișoara”, au transmis polițiștii din Sighișoara.

Cei doi au fost transportați la spital, iar ulterior, față de bărbatul de 42 de ani, a fost pronunțat decesul. Șoferul a fost identificat ca fiind un tânăr, de 19 ani, din județul Sibiu. Sibianul a fost reținut pentru 24 de ore.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Claus

Acum 2 ani

A innebunit lumea,atata stres egou si aroganta nu s a mai vazut nici pe vremea invadatorilor...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus