Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Sibieni, amendați cu 6.300 de lei în Bârlad. S-au bătut între ei și au început să spargă farfurii

Sibieni, amendați cu 6.300 de lei în Bârlad. S-au bătut între ei și au început să spargă farfurii

O familie de sibieni care vindeau farfurii și alte obiecte de uz casnic într-un târg din Bârlad au fost amendați cu 6.300 de lei de polițiștii locali după ce s-au luat la bătaie, scrie Monitorul de Vaslui.

„În ziua de 24.08.2022, în jurul orelor 09.30, poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Bârlad executau activități de verificare a agenților economici care au primit amplasamente pentru a desfășura acte de comerț în zona amenajată pentru desfășurarea bâlciului tradițional. La un moment dat, s-au auzit strigăte și larmă, ce s-a presupus că provin de la un scandal. Cetățenii aflați în apropiere au confirmat existența unui incident de natură a tulbura ordinea publică și au solicitat intervenția polițiștilor locali”, descriu evenimentele polițiștii locali.

După ce au ajuns la fața locului, aceștia au constatat că între membrii unei familii, doi bărbați și o femeie, s-a iscat un conflict spontan, în care și-au adresat amenințări cu acte de violență, loviri și cuvinte jignitoare, ceea ce a indignat cetățenii aflați în apropiere.

„Participanții la actele de tulburare a climatului de liniște civică au fost identificați și s-a stabilit că provin dintr-o localitate din județul Sibiu. În contextul conflictului, cei în cauză au spart mai multe farfurii oferite spre vânzare, producând panică în rândul trecătorilor și altor comercianți”, au spus polițiștii locali care i-au condus pe scandalagii sediul Poliției locale, unde le-au aplicat tuturor amenzi în cuantum total de 6.300 lei.

Pe cei care au spus că au fost victime ale infracțiunilor de amenințare, lovire și alte violențe polițiștii i-au îndemnat să se adreseze organelor de cercetare penală.

Sursa foto: Monitorul de Vaslui

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1129

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus