Marți,
18.11.2025
Heavy Intensity Rain
Acum
4°C

Primarul Marius Grecu: Lucrările de la grădinița de pe Doamna Stanca se apropie de final

Primarul Marius Grecu: Lucrările de la grădinița de pe Doamna Stanca se apropie de final
Primarul Șelimbărului, Marius Grecu, a anunțat astăzi că administrația locală va solicita la Ministerul Educației să fie admiși la noua grădiniță de pe strada Doamna Stanca și copii cu vârsta între 2 și 3 ani.
”Lucrările se apropie de final la grădinița de pe strada Doamna Stanca, urmând ca în perioada imediat următoare să se efectueze recepția clădiri.
Odată cu finalizarea lucrărilor urmează autorizarea grădiniței de instituțiile abilitate ( ISU, DSP, Ministerul Educației), după aceasta etapă părinții care au depus dosare și se afla pe lista de așteptare cu copii cu vârsta de peste 3 ani vor fi admiși automat iar cei cu vârsta între 2-3 ani vor fi admiși în funcție de criteriul vârstei”, a anunțat primarul pe pagina sa de Facebook într-un mesaj adresat părinților.
”Și eu, la fel ca toți părinții, mi-aș fi dorit ca activitatea în grădiniță să înceapă în data de 5 septembrie, însă consider că este mai important ca cei mici să aibă condiții de securitate și confort corespunzătoare. Am încredere că împreună cu instituțiile avizatoare vom face tot ce este posibil ca la sfârșitul lunii septembrie să fie deschisă!”, a mai transmis primarul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 3662

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus