Sibianul Daniel Natea a devenit campion mondial la Sambo, fiind cel mai bun la categoria 88+. La competiția care s-a desfășurat în perioada 27-28 august în Bat Yam (Israel), sportivii români s-au clasat pe poziția a doua în clasamentul final, reușind să aducă acasă trei medalii de aur și o medalie de argint la proba pe echipe. Daniel Natea ne-a acordat un scurt interviu cu ocazia celei mai noi performanțe ale sale.
Rezultatele sportivilor români l-au impresionat și pe președintele federației internaționale de Sambo, Vasilii Șestakov, care a spus la finalul competiției: „La acest Campionat mi-a plăcut performanța echipei României, care a câștigat medalii de aur la SAMBO masculin și feminin (...)”.
Cum a fost competiția din acest an, la nivel de organizare, pregătirea participanților?
Campionatul Mondial de Sambo a fost o competiție foarte bine organizată, mult mai bine organizată decât cea de anul trecut din Cipru, care a avut loc după perioada de restricții. La această competiție au participat sportivi din peste 30 de țări de pe cinci continente.
Eu am avut cinci lupte, câștigând în fața unui sportiv rus, apoi am trecut de un uzbec, în semifinală am trecut de un olandez, iar în finală am câștigat lupta cu un sportiv american.
Cum au fost pregătirile pentru acest campionat, în contextul traumei pe care ați avut-o la genunchi?
De această dată a fost puțin mai diferit din cauza traumei, care a apărut acum o lună și jumătate. Atunci am avut o intervenție chirurgicală la genunchi. Am reușit împreună cu echipa de recuperare de la Sport Med Lab să-mi revin. Normal era, de fapt, ca să pot să reiau luptele după aproximativ 3 luni, dar eu am reușit la nici 2 luni să devin campion mondial. Am simțit că mă incomoda, dar l-am bandajat bine și am reușit. Ba chiar am fost aproape să luăm și aurul la proba pe echipă.
Apropo de aceasta, cum a fost la proba pe echipe?
Aici sunt cinci categorii – trei la băieți și două la fete. Ca să mergi mai departe, trebuie să câștigi trei puncte din cinci. Noi am câștigat 3:0 cu Maroc, 3:1 cu Israel, iar în finală am luat bătaie de la ruși* cu scorul de 2:3. (*precizăm că în acest an echipa Federației Ruse a evoluat sub steagul Federației Internaționale de Sambo, în urma unei decizii a Comitetului executiv al federației - n.a.)
Unde vă pregătiți pentru competițiile internaționale?
Antrenamentele le facem la Sibiu, cantonamentele – la Păltiniș. Ba chiar am deschis recent o sală în Centrul Aria, unde în afară de sala noastră de antrenamente, oferim antrenamente pentru doritori nu numai de judo și sambo, dar și box, kickbox, precum și activități de zumba, kempo etc., poate fi utilizată sala de forță, bazinul. Ne-am dorit să avem tot de ce e nevoie la un loc, fără a fi nevoiți să ne schimbăm locația.
Dar cum vede Sambo în România, care sunt perspectivele acestui sport în țară?
În România a apărut destul de târziu acest sport, dar în ultimii ani devine tot mai practicat și mai popular, datorită participării constante a sportivilor români la probele Sambo Sportiv și Sambo Combat. Sambo, după cum știm, a apărut în Rusia. De fapt, mulți au început să urmărească acest sport datorită lui Khabib Nurmagomedov, care a purtat un tricou pe care scria „Dacă Sambo ar fi fost ușor, s-ar fi numit jiu jitsu”.
Totodată, Sambo a fost recunoscut ca sport olimpic abia anul trecut, urmând să fie probă olimpică la Los Angeles în 2028.
Din punctul meu de vedere, acest sport nu are o amploare mare așa cum se întâmplă în cazul altor sporturi.
După aurul din Israel, care e următoarea dvs. țintă?
Eu îmi doresc să câștig Campionatul Mondial și cel European în același an. Este o dorință pe care o am mai demult timp, separat de Olimpiadă. Astfel că după ce am câștigat campionatul mondial, eforturile mele merg spre pregătirea pentru Campionatul european de Sambo din Serbia, Novi Sad, care va avea loc în perioada 15-18 septembrie. Vom fi patru sportivi din Sibiu acolo: Paul Bolovan la categoria 71 kg, Darius Schiau la categoria 79 kg, David Talpoș la categoria 88 kg și subsemnatul la categoria +98 kg.
Ce mesaje ați primit după câștigarea Campionatului Mondial, cum a fost întâmpinată vestea câștigării medaliei de aur? În general, cum este privit Sambo sau Judo de autorități, de ministrul sportului etc.?
Felicitările și aprecierile le primim întotdeauna de la apropiați, de la rude, de la alți sportivi. În rest, nu chiar. Cum spuneam, Sambo nu are o amploare mare. Asta se întâmplă în cazul sporturilor care nu sunt promovate la nivel național. Nu se cunosc aceste sporturi, respectiv nici sportivii nu sunt prea cunoscuți sau urmăriți, performanțele lor rămânând în umbră. Dar noi tot ce facem, o facem pentru noi, pentru familiile noastre și pentru dragostea noastră față de sport.
Vedeți ce se întâmplă și în cazul lui David Popovici; ați mai auzit ceva vorbindu-se despre înot în România până acum? Datorită acestei performanțe, se discută mult despre acest tip de sport, despre problemele care există, despre necesitatea de a practica sportul etc.
Noi, totuși, am venit din Israel trei oameni cu medalii de aur, dar nu am primit nicio atenție, nicio știre de zece secunde, niciun mesaj. Și nu e vorba de mine, pentru că eu sunt acum și peste câțiva ani o să mă retrag, dar e vorba de sportul pe care îl reprezentăm, de importanța sportului în viața oamenilor. Dar asta ține mult și de cei din spatele nostru, care trebuie să se ocupe de promovare, pentru că noi suntem sportivi, suntem pe ringul de luptă și facem tot ce putem pentru a aduce performanțe și a promova sportul...
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: campion mondial , sambo , Sibiu , Daniel Natea
Vizualizari: 20709
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Johan
Acum 1 oră
Arcas Gabriel
Acum 1 oră
KrisNMC
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Mitraliera din bocanc