Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

ULBS, dată în judecată în urma concursului de director general administrativ. ”Universitatea se va supune deciziilor autorităților competente”

ULBS, dată în judecată în urma concursului de director general administrativ. ”Universitatea se va supune deciziilor autorităților competente”

Concursul prin care Sebastian Dotcoș, primarul comunei Marpod și fostul administrator al județului, a fost numit în funcția de director general administrativ al Universității Lucian Blaga din Sibiu este contestat în instanță de către unul din candidați. E vorba de Marius Emil Andrei, un antreprenor din Deva.

Dotcoș, acuzat că a folosit telefonul în timpul examenului și că este rudă cu un cadru didactic implicat în organizarea concursului

Marius Andrei a obținut în urma concursului 83,2 puncte și a fost unul din cei trei candidați, din cei cinci care și-au depus dosarul de intenție, și care au rămas să susțină și examenul.

El acuză ULBS într-un dosar deschis la Tribunalul Hunedoara că nu s-a respectat regulamentul concursului.

Concret, el susține că în conformitate cu Art. 10 din regulament “pentru desfășurarea probei scrise, membrii comisiei de concurs întocmesc în ziua concursului trei seturi de subiecte din bibliografia dată, însoțite de grila de punctare și corectare a acestora. Subiectele, semnate de către membri comisiei de concurs, vor fi introduse în plicuri și vor fi sigilate”.

”În realitate, comisia de concurs a întocmit și prezentat doar două seturi de subiecte. Grila de punctare la proba scrisă a fost incompletă, nefiind prezentată ponderea fiecărei cerințe din cadrul subiectului pentru a putea face autoevaluarea în raport cu propria lucrare”, susține fostul candidat.

El precizează că înaintea începerii probei scrise, președintele comisiei trebuia să verifice identitatea candidaților, lucru care nu s-a întâmplat.

De asemenea, în regulament se preciza că pe perioada probei scrise ”candidații nu vor avea acces la bibliografie, telefoane mobile sau alte surse de informații”.

În realitate, spune el, doar candidatul Sebastian Dotcoș a avut în permanentă telefonul mobil asupra sa, fără să se ferească să îl țină la îndemână, președintele comisiei neluând nicio măsură în acest sens“, precizează aceasta.

El a mai acuzat că Dotcoș a plecat cu 30 de minute înainte de încheierea timpului alocat, dar și că fostul administrator public al județului este rudă cu prof. Univ. Dr. Mihaela Ileana Herciu, care, ”pe lângă funcția de conducere deținută în cadrul ULSB, a deținut și calitatea de membru în cadrul comisiilor de evaluare la precedentele date de concurs pentru ocuparea acestui post”. A punctat acest lucru pentru că fiecare candidat a trebuit să semneze o declarație pe propria răspundere conform căreia ”nu sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al lll-lea inclusiv cu persoane angajate în cadrul ULBS în funcție de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională de orice nivel din Universitate”.

Referitor la condițiile specifice de ocupare a postului, Marius Andrei specifică faptul că una din cerințe a fost ca fiecare candidat să fie “absolvent al învățământului superior de lungă durată, cu experiență minim 10 ani în domeniul studiilor absolvite”.

În realitate, susține fostul candidat, Dotcoș Sebastian Toader ocupa funcția de primar de comună, aceasta nefiind o meserie și nu poate fi asimilată cu profesia rezultată în urma finalizării studiilor universitare, ”deci anii respectivi nu pot fi luați în calcul în a îndeplini această cerință”, precizează acesta.

”Se cunoaște faptul că între candidatul Dotcoș Sebastian Toader și doamna profesor Herciu Mihaela Ileana există un grad de rudenie. Chiar dacă la prezenta organizare de concurs doamna profesor nu a mai făcut parte din comisia de evaluare cum a făcut la celelalte două, retrăgându-se anterior publicării celei a 3-a data de concurs, cred că aceasta a cunoscut intenția candidatului Dotcoș Sebastian Toader de a se înscrie în concurs. Prin poziția pe care doamna profesor o deține, consider că aceasta cunoaște modalitatea și mijloacele de evaluare a candidaților, cunoaște tipologia de subiecte care se dau deoarece tocmai ne-am aflat la a treia astfel de organizare si, cel mai important, cunoaște echipa din comisia de evaluare, care este compusă din colegii dânsei, deci nu putem vorbi despre imparțialitate” - Marius Andrei.

Citește și: Al treilea concurs pentru directorul general al ULBS: primarul din Marpod a fost declarat câștigător. Rezultatul, contestat

Rectorul Sorin Radu: ”Este dreptul oricărui candidat să conteste rezultatul”

Dosarul a fost deschis la Tribunalul Hunedoara cu numărul 1600/97/2022, și a fost înregistrat în 12 iulie, la 3 luni după examen.

„Este dreptul oricărui candidat să conteste rezultatul unui concurs prin toate mijloacele legale existente, iar ULBS se va supune deciziilor autorităților competente”, a declarat pentru Turnul Sfatului rectorul Sorin Radu.

Sebastian Dotcoș spune la rândul său că nimic din cele prezentate de fostul candidat nu e adevărat. ”Sunt doar minciuni, am văzut și eu ce a scris. Nu vreau să comentez ai multe, sunt minciuni”, spune fostul primar al comunei Marpod.

Acesta a fost al treilea concurs deschis pentru ocuparea funcției de director general administrativ. După două concursuri în care niciun candidat al cărui dosar a fost validat nu a reușit să obțină minimul de 70 de puncte la proba scrisă, cea de-a treia procedură de selecție l-a desemnat pe Sebastian Doctoș câștigător.

91,6 puncte este punctajul final (proba scrisă și interviul) cu care primarul comunei Marpod a fost declarat admis de către comisia condusă de către Sorin Radu, rectorul Universității ”Lucian Blaga”.

”Este o provocare, mie îmi plac provocările foarte mult. Cred că pot face multe și în acest domeniu, pot pune umărul alături de echipa Universității pentru a duce la bun sfârșit investițiile de care este nevoie pentru mediul academic”, declara Sebastian Dotcoș pentru Turnul Sfatului după ce a fost confirmat în funcție.

Fost administrator al județului, el a părăsit această poziție în urma unor divergențe cu președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, divergențe care ulterior s-au răsfrânt inclusiv asupra comunei în fruntea căreia a fost reales în 2020: la redistribuirea unor fonduri din rezerva guvernamentală controlată de liberali, Marpodul a fost ”sărit”. În ciuda faptului că Dotcoș era primar liberal.

”Capitolul politic s-a încheiat pentru mine, demult. Tocmai de aceea am decis să fac acest pas, pentru că acest post pentru care am concurat nu mai are nicio legătură cu politica. Este pură administrație”, a adăugat atunci Sebastian Dotcoș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Norm

Acum 1 an

Asa se organizeaza concursurile si in institutiile publice, toti angajatii din sistem stiu cutumele. Vine pila nu stiu cui. Pana nu se dezvolta un Soft care sa dea subiectele instatnt si aleatoriu, totul filmat si comisii independente, tara asta are un cancer numit "cumetrii"

Raspunde

Chirica

Acum 1 an

Putreziciunile obisnuite din ULBS

Raspunde

Petrică

Acum 1 an

Despre aerport de ce nu scrieți? Același lucru se întâmplă și acolo. Doar ca problemele de la examenele pentru posturile de directori au fost mult mai flagrante..

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus