Lucrările de construcție și amenajare a creșei noi din cartierul Vasile Aaron s-au finalizat, anunță Primăria Sibiu printr-un comunicat de presă. Aceasta a fost predată managementului grădiniței nr. 14, de care va aparține, dar, deocamdată, părinții nu pot să își înscrie copiii.
Prin grija Inspectoratului Școlar Județean se vor aloca posturile necesare pentru funcționare, iar apoi conducerea unității de învățământ va face angajările propriu-zise. În paralel, direcțiunea va obține și restul autorizațiilor și avizelor necesare pentru deschidere și se va ocupa de înscrierea copiilor, la o dată pe care o va anunța, informează autoritățile locale.
Citește și Cu trei noi creșe promise din toamnă, Sibiul riscă să rămână fără îngrijitoare
“Rezultatul concret al investiției în valoare de 4,7 milioane de lei este creștea capacității creșelor din Sibiu cu încă 60 de locuri. Un spațiu existent a fost complet modernizat, recompartimentat și dotat pentru a oferi celor mici condițiile de care au nevoie. Serviciul Școli a obținut inclusiv autorizația ISU, astfel că am predat această nouă unitate managementului grădiniței nr. 14, de care va aparține,” transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, prin intermediul comunicatului amintit.
Lucrările executate au inclus în principal:
-Refacerea instalațiilor de utilități
- Reabilitarea acoperișului
- Termoizolarea fațadei și modernizarea amenajării exterioare a clădirii
- Recompartimentarea spațiilor interioare și a finisajelor acestora
- Refacerea accesului în clădire, care se va face de pe str. Semaforului
- Refacerea completă a curții
- Realizarea unor împrejmuiri noi pentru siguranța copiilor, spațiul fiind dotat și cu un sistem de supraveghere video
Ce va oferi această creșă:
- 4 săli de clasă, fiecare urmând să primească câte 15 copii
- Spații amenajate pentru dormit
- O sală multifuncțională care va servi și ca sală de mese
- O sală de primire a copiilor
- Un cabinet medical
- Grupuri sanitare
- Un depozit pentru cărucioare
- O bucătărie și anexele necesare
- O spălătorie, cu uscătorie și un depozit pentru rufe
- O curte în care s-a amenajat un loc de joacă pavat cu dale de cauciuc și zone verzi, cu iarbă și arbori.
Creșa a fost predată conducerii unității de învățământ cu dotările necesare, de la mobilier și echipament didactic și până la echipamentele pentru bucătărie și spălătorie, inclusiv instalațiile pentru locul de joacă.
(sursa informațiilor Primăria Sibiu/foto Primăria Sibiu)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: inscriere copii cresa Vasile A , inscriere copii cresa Sibiu , Cum arată noua creșă din Vasil
Vizualizari: 3041
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Mariana Deacu
Acum 2 ore
BittDanman
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul