Federico Coria, nr. 71 ATP, a ajuns la Sibiu și a făcut în urmă cu câteva ore primul antrenament înaintea turneului ATP Challenger ce începe în 18 septembrie la Tenis Club Pamira.
Jucătorul argentinian este cel mai bine clasat jucător participant în cele 11 ediții ale turneului Challenger de la Sibiu, până acum. Coria face parte din valul de jucători tineri din circuit și a venit la Sibiu după participarea la US Open. El a fost eliminat de la turneul de Grand Șlam din New York de către cel care avea să și câștige titlul, spaniolul Carlos Alcaraz. Acesta a și devenit nr. 1 mondial după încheierea turneului american.
Cu US Open, Coria a încheiat seria turneelor pe suprafață hard și a trecut la cele pe zgură, alegând să participe la Sibiu la turneul Challenger Sibiu Open. Înaintea acestui turneu, argentinianul a mai jucat la turneul din Tulln, în Austria, unde a fost eliminat în turul secund de Jelle Sels, alt jucător ce a trecut pe la Sibiu Open.
Federico Coria a sosit la Sibiu însoțit de echipa sa tehnică, condusă de Carlos Berlocq. Antrenorul argentinian este un fost jucător de top în circuitul ATP, fost număr 37 mondial, cu titluri la simplu în circuitul ATP World Tour la Bastad și Oeiras iar la dublu la Stuttgart și Kitzbuhel iar în circuitul ATP Challenger Tour are nu mai puțin de 19 titluri la simplu și 9 titluri la dublu.
Sibiu Open are loc între 18 și 25 septembrie, la Tenis Club Pamira
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2185
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 1 oră
Lupul
Acum 3 ore
Adrian
Acum 4 ore
Emil
Acum 6 ore
Emil