Duminică,
02.10.2022
Cer Senin
Acum
14°C

”Confortul pe care îl dă accesul la un smartphone are un preţ” - Medic psihiatru despre dependența de telefon

”Confortul pe care îl dă accesul la un smartphone are un preţ” - Medic psihiatru despre dependența de telefon

Confortul pe care îl dă accesul la un smartphone are un preţ, consideră Andra Şerban, medic psihiatru la Institutul de Psihiatrie "Socola" Iaşi, care afirmă că astfel de dispozitive sunt proiectate "cu grijă", astfel încât să poată fi greu de lăsat din mână, menţinându-şi utilizatorii implicaţi cât mai mult prin culorile intense, sunetele şi vibraţiile sale.

În opinia medicului psihiatru, într-un fel, acest lucru este de înţeles, deoarece specialiştii implicaţi în crearea telefoanelor mobile s-au inspirat din aparatele de slot sau alte aparate de cazino.

"Telefonul mobil nu numai că a devenit cel mai utilizat instrument de comunicare, dar este folosit şi drept platformă socială pentru a crea relaţii interumane şi pentru a stoca date importante precum aplicaţiile bancare, plata facturilor şi realizarea de cumpărături, contorizarea stării de sănătate, alarmă, platforme de jocuri, astfel încât dispunem de viaţa de zi cu zi, la propriu, în mâna noastră, într-un singur dispozitiv. Deci, se pune întrebarea dacă ataşamentul faţă de telefonul mobil este doar un fenomen cultural al secolului al XXI-lea sau o dependenţă reală care chiar schimbă viaţa", a declarat pentru AGERPRES dr. Andra Şerban.

Potrivit unui raport recent, în România există peste 26 de milioane de conexiuni mobile, ceea ce înseamnă 135,6% raportat la populaţia ţării. Totodată, conform unui studiu efectuat de EU Kids, 86% dintre copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani folosesc smartphone-ul zilnic, iar 63% de mai multe ori pe zi sau aproape tot timpul.

"Mulţi profesionişti din domeniul medical şi al sănătăţii mintale sunt reticenţi la a atribui termenul de 'dependenţă' acestei utilizări cronice şi excesive a telefonului mobil, motiv pentru care această noţiune încă nu este introdusă în Manualul de Diagnostic şi Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM - n.r.), fiind considerată mai degrabă o problemă de control al impulsurilor, existând asemănări importante între utilizarea excesivă a telefonului mobil şi o altă dependenţă comportamentală inclusă în DSM V, respectiv jocurile de noroc compulsive", a precizat dr. Andra Şerban.

Similitudinile, subliniază medicul psihiatru, includ pierderea controlului asupra comportamentului impulsiv, cu persistenţă şi dificultăţi reale în limitarea acestuia, căpătarea toleranţei, care impune nevoia de angajare mai frecvent în acest comportament pentru a obţine acelaşi sentiment de plăcere, sentimente de anxietate sau chiar nervozitate atunci când comportamentul nu este practicat şi recidiva după o anumită perioadă de evitare sau abstinenţă la dispozitiv.

"S-a dovedit că utilizarea excesivă şi cronică a telefonului mobil modifică din punct de vedere chimic circuitele de tip recompensă de la nivelul creierului, unul dintre neurotransmiţătorii afectaţi în mod special fiind acidul gama aminobutiric, care reprezintă un neurotransmiţător care poate produce calmare sau euforie şi intervine în controlul emoţiilor, în special al fricii şi anxietăţii. O altă disfuncţie fizică s-a înregistrat la nivelul materiei cenuşii, parte constituentă a creierului, conectată la partea sistemului nervos central, responsabilă de controlul motor, al memoriei şi emoţiilor, observând-se un regres în volum al acesteia, disfuncţie observată în mod similar şi la persoanele cu consum nociv de substanţe cu potenţial psihoactiv", a explicat aceasta.

Citește continuarea pe Agerpres.ro

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 831

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Claus

Acum 2 săptămâni

Nu stiu cat de mult a legat relariile interumane,am dat curiozitatea "Oare ce o mai face cutare"ia sa ii dau un SMS sa il intreb,pe click uri pe profile din ce in ce mai seci false si tristete sub zambete false,lasand loc interpretarii,de cele mai multe ori gresite,pe lipsa interactiunii directe. Oamenii erau mai fericiti pana sa ne prinda pe toti aceasta mizerabila tehnologie in care ne am lasat la limpezit creierul dar ne a imbâcsit sufletul,si nimeni nici macar la o banala bere intre baieti in oras,nu mai este pt sentiment si distractie,ci pt a arata ca ne am luat ultimul model de nu stiu ce brand de smartphone sau uite pe cine urmaresc sau uite ce tare e aia ala etc,sa nu mai zic ca,azi cucul nu mai sta in nadragi,ci e atasat langa un mesaj genul,uite iti place?adresat vreunei minore,care nici ei nu ii prea displace.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus