Luni,
03.10.2022
Parțial Noros
Acum
9°C

Câți bani este gata să dea Consiliul Județean Sibiu celor mai buni elevi și profesori din județ

Câți bani este gata să dea Consiliul Județean Sibiu celor mai buni elevi și profesori din județ

După 2 ani de pauză, Consiliul Județean Sibiu a decis să reia organizarea Galei performanţei în învăţământul preuniversitar din judeţul Sibiu. Pentru ediția din acest an, autoritățile județene vor să aprobe un nou regulament de acordare a premiilor.

Este vorba despre aprobarea unei noi redacții a Regulamentului de acordare a premiilor elevilor şi profesorilor din unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Sibiu, care au obținut rezultate deosebite la concursurile, olimpiadele şi competiţiile şcolare de la nivel național și internațional, în anul 2022.

„Având în vedere faptul că, de la data organizării celei de-a doua sesiuni de premiere din anul 2019 şi până în prezent, ca urmare a situației pandemice din anul 2020 cauzate de infecția cu virusul SarS-Cov-2, nu a mai fost organizată de către Consiliul Județean Sibiu nicio Gală de premiere a elevilor și cadrelor didactice, urmare a suspendării tuturor concursurilor și olimpiadelor școlare de la nivel național și internațional (...) premierea elevilor și a profesorilor îndrumători constituie o modalitate de recunoaştere a efortului depus de aceştia la promovarea imaginii judeţului Sibiu şi a valorilor educaţionale prin rezultatele excepţionale obţinute la concursurile, olimpiadele şi competiţii şcolare de la nivel naţional şi internaţional, în anul 2022”, argumentează administratorul public al județului, Adrian BIbu, care a semnat raportul de specialitate, anexat proiectului de hotărâre pregătit pentru ședința CJ Sibiu din 29 septembrie.

În anul 2019 au fost organizate de către Consiliul Județean două Gale de premiere a elevilor și cadrelor didactice care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele şcolare de la nivel naţional şi internațional.

Potrivit datelor transmise de CJ Sibiu, anual, peste 1.000 de elevi sibieni participă la concursuri şi olimpiade şcolare şi aduc onoare judeţului Sibiu şi implicit învăţământului românesc.

Pentru premierea celor mai buni elevi și profesori din județ, autoritățile județene sunt gata să aloce suma de 120.000 de lei. „Suma necesară pentru evenimentul de premiere pentru anul 2022 a fost cuprinsă în Hotărârea Consiliului Judeţean Sibiu nr. 24 / 2022 privind aprobarea bugetului local al Judeţului Sibiu, a bugetului fondurilor externe nerambursabile și a bugetelor instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local pe anul 2022, cu modificările şi completările ulterioare, fiind în cuantum de 120.000 lei”, se mai arată în documentul amintit.

În anul 2019, Consiliul Județean Sibiu a premiat 103 de elevi și 47 de profesori (foto principală)

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus