Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

O mașină făcută zob într-un accident rutier, expusă în centrul Sibiului în cadrul unei acțiuni de informare a polițiștilor

O mașină făcută zob într-un accident rutier, expusă în centrul Sibiului în cadrul unei acțiuni de informare a polițiștilor

O mașină făcută zob într-un accident rutier, soldat cu victime a fost adusă astăzi în centrul Sibiului. Polițiștii sibieni au decis astfel să atragă atenția șoferilor asupra consecințelor pe care le poate crea necunoașterea regulilor de circulație.

Polițiștii sibieni au împărțit astăzi șoferilor invitații la teatru, însă nu tuturor. Doar celor care au știut să răspundă corect la minim 13 din 15 întrebări în cadrul unui chestionar pregătit de IPJ Sibiu în contextul derulării proiectului ROADPOL Safety Days. Acțiunea a fost destinată conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

„La o întrebare n-am răspuns corect. E interesant ce se întâmplă cu cel care răspunde doar la trei întrebări. Cred că ar trebui cumva semnalizat că ăsta nu prea știe regulile”, a fost reacția primului șofer după ce a acceptat să participe la acțiunea polițiștilor sibieni.

„Eu cred că prin modul în care ei răspund provocării de a completa acest chestionar e un semnal de alarmă pe care și-l asumă fiecare individual. Necunoscând regulile se expun unui risc, pe care noi vrem să îl semnalizăm astăzi și în forma asta”, i-a răspuns inspector principal Ionuț Natea, după care l-a felicitat pentru promovare: „Aveți aici un bilet pentru două persoane la Teatrul Radu Stanca, precum și un odorizant”.

„Oleanna”, „Doi pe-un balansoar”, „Svejk pe front” și „Îmi place cum miroși” sunt unele dintre spectacolele la care sunt invitați șoferii cu „rezultate bune” pe drumurile publice.

„Toată acțiunea de azi are drept scop de a-i responsabiliza pe participanții la trafic cu privire la riscurile la care se expun, atunci când nu cunosc sau nu respectă regulile de circulație. Gradul de dificultate al întrebărilor din chestionar e redus, fiecare întrebare are o variantă”, a explicat ulterior Natea.

Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, viteza este cauza care ocupă primul loc la nivelul jud. Sibiu în producerea accidentelor.

Acțiunea polițiștilor are loc în cadrul unui proiect susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.

O astfel de acțiune a avut loc și în anul 2019. Atunci, în timpul desfășurării acțiunii 38 de șoferi au acceptat să răspundă la chestionar, dintre care doar 18 au promovat.

La acțiunea de azi, 33 de șoferi au răspuns chestionarului, iar 12 dintre au răspuns corect la mai puțin de 13 întrebari din 15. Pentru cei curioși, publicăm mai jos întrebările din chestionar:

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3465

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

6 comentarii

Emil

Acum 1 an

Fuga de răspundere a mafiei si coruptiei MAI nu are limite...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gheorghe ion

Acum 1 an

Penibil! Sa expuneti o drama. Faceti DRUMURI. Cate accidente vor fi pe valea Oltului cand va fi gata autostrada - prin 2100? ZERO ba, ca drumurile omoara!
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Acest conducator nu primea permis de conducere in statele de drept. Lipsa respectului civic si disciplinei sunt specifice doar criminalilor romani.
Raspunde

Gheorghe ion

Acum 1 an

Si atunci nu e problema tot in bratele autoritatilor? Ca dau permise aiurea? Ce imi demonstrează ei mie cu expunerea asta? Ca nu sunt în stare sa faca un dru calumea si ca tot ei dau permisele degeaba. Fain, fain - hotul striga hotii

Raspunde

Gheorghe ion

Acum 1 an

Autoritatile sibiene "educa" in timp ce puștanii de 20 de ani isi mână zgomotos tigăile "tunate" prin parcarile magazinelor, noaptea, cu folii neomologate, "tuning" la toba etc, iar in loc sa ii prinda, primaria a impanzit orasul cu limitatoare. Are sens sa mai vorbesc de motociclistii care trec cu 200kmh noaptea pe bulevarde?
Raspunde

Schumi

Acum 1 an

In Romanica marea majoritate a soferilor apartin celor doua extreme: vitezistii si moacele. Nu poate exista o cale de mijloc, o soferie decenta . Vitezistul depaseste tirul pe linie continua pe valea oltului iar moaca pe merge pe valea oltului cu max .50 la ora.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus