Xi și sintagma #ChinaCoup au fost în trend pe rețelele de socializare după ce zeci de mii de utilizatori au răspândit zvonuri neconfirmate potrivit cărora președintele a fost reținut și răsturnat de la putere de Armata Populară de Eliberare a Chinei, informează G4Media, care citează Newsweek.
Aceste speculații, care nu au fost discutate de nicio sursă de încredere, au apărut în condițiile în care sâmbătă aproape că nu mai există zboruri comerciale care să survoleze capitala Beijing, iar rapoarte neverificate susțin că toate trenurile și autobuzele sunt, de asemenea, anulate în Beijing.
Site-ul aeroportului Beijing Capital arată că mai multe zboruri din capitala Chinei au fost anulate; dar multe altele sunt încă programate sau au aterizat deja.
De asemenea, un videoclip postat pe Twitter și distribuit pe scară largă ar arăta o linie de vehicule militare de până la 80 de kilometri lungime care se îndreaptă spre Beijing, pe fondul unor informații privind o lovitură de stat militară care ar fi avut loc în 22 septembrie.
Zvonul a fost alimentat și de politicianul indian Subramanian Swamy, care a transmis sâmbătă un mesaj pe Twitter către cei 10 milioane de adepți ai săi: „Un nou zvon care trebuie verificat: Xi Jingping se află în arest la domiciliu la Beijing? Când Xi s-a aflat recent la Samarkand, liderii Partidului Comunist Chinez ar fi trebuit să-l înlăture pe Xi din funcția de însărcinat cu armata a partidului. Apoi a urmat arestul la domiciliu. Așa se zvonește”.
Într-o serie de tweet-uri, Drew Thompson, un fost oficial al Departamentului Apărării pentru China, Taiwan și Mongolia, descrie zvonurile ca fiind „complet false”.
Sursa foto: Facebook / Xi Jingping
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: xi jingping , china , armata , lovitura de stat
Vizualizari: 1519
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
X-ulescu
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
Kokos