Duminică,
01.02.2026
Partial Noros
Acum
4°C

Militari din Statele Unite, Polonia și Franța participă la Cincu, începând de luni, la unul dintre cele mai ample exerciții de artilerie din Europa

Militari din Statele Unite, Polonia și Franța participă la Cincu, începând de luni, la unul dintre cele mai ample exerciții de artilerie din Europa
Foto: Arhiva www.turnulsfatului.ro

Exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26, cel mai mare exercițiu de interoperabilitate a artileriei Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii desfășurat în Europa, are loc de luni până pe 13 februarie, la Cincu.

Participă structuri din Statele Unite, România, Polonia și Franța, informează Agerpres.

'Exercițiul reprezintă aplicarea practică a Liniei de descurajare a Flancului Estic (Eastern Flank Deterrence Line - EFDL) și are ca obiectiv exersarea planurilor regionale NATO, precum și integrarea efectelor în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și spațial, pentru a contracara capabilități de restricționare a accesului și control al zonei, susținute de forțe convenționale concentrate', informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN) transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit MApN, DYNAMIC FRONT 26 pune un accent sporit pe comandă și control, simulare și integrare multidomeniu, reflectând realitățile conflictelor moderne, în care forțele trebuie să opereze la distanță, peste granițe naționale și în mai multe domenii, menținând viteza și precizia procesului decizional.

Activitățile cu trageri reale sunt desfășurate în mai multe state aliate, România având un rol important prin găzduirea secvențelor de instruire din Poligonul Cincu, care contribuie direct la consolidarea interoperabilității aliate și la întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic.

În cadrul exercițiului, în data de 9 februarie, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE) în cooperare cu Comandamentul Multidomeniu 56 - Europa, organizează Media Day în Poligonul Cincu. Evenimentul va include observarea punctelor de tragere și a impactului muniției, precum și sprijin aerian apropiat (CAS). Va urma o conferință de presă organizată la punctul de observare.

DYNAMIC FRONT 26 evidențiază rolul Comandamentului Multidomeniu 56 - Europa în integrarea efectelor la nivel de teatru de operații și în dezvoltarea operațiilor multidomeniu la scară largă și marchează ultima ediție a exercițiului în actualul format, urmând ca, din anul viitor, să fuzioneze cu exercițiul Arcane Thunder sub denumirea Arcane Front, a precizat MApN.

Potrivit sursei citate, prin acest exercițiu, SUA, România și aliații NATO își reafirmă angajamentul ferm față de apărarea colectivă și securitatea regională. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1259

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Tragerea cu aghiasmă

Acum 4 zile

În Bosnia și acum sunt cazuri de cancer datorită reziduurilor de uraniu îmbogățit de pe proiectile.
Raspunde

Fizicăgrea

Acum 4 zile

Din păcate ai auzit de uraniu îmbunătățit și ai ales să îl folosești aiurea într-un comentariu. Un anumit model de muniție se produce cu uraniu sărăcit (traducerea în viu grai al "depleted uranium rounds") care nu este radioactivă propriuzis (creează oxid de uraniu după impact dar nici un studiu nu a reușit să asocieze cancerul cu folosirea muniției respective) și este folosită pentru a distruge vehicule blindate din cauza densității ridicate. Acuma nimeni nu va putea contrazice studiul tău care e clar superior.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus