Sâmbătă,
03.12.2022
Ceata
Acum
3°C

Brașovean prins că înșela sibienii cu anunțuri pe Olx: Vindea telefoane și haine, dar trimitea altceva

Brașovean prins că înșela sibienii cu anunțuri pe Olx: Vindea telefoane și haine, dar trimitea altceva

Un bărbat din Brașov a fost reținut de Poliție fiind cercetat penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prin intermediul unei platforme de vânzări on-line.

”Un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Brașov, a fost reținut ieri de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals material în înscrisuri oficiale”, anunță IPJ Sibiu.

Concret, în perioada 25.07.2021 – 26.06.2022, bărbatul ar fi indus în eroare mai multe persoane prin intermediul unei platforme de vânzări online, în sensul că ar fi postat anunțuri cu privire la vânzarea mai multor produse, precum telefoane mobile sau articole vestimentare, iar după ce era contactat de către cumpărători, acesta le-ar fi expediat altceva și nu produsele menționate ca fiind de vânzare.

”La data de 27 septembrie, polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, cu sprijinul Poliției Municipiului Brașov, au efectuat o percheziție la domiciliului bărbatului, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri și înscrisuri”, mai explică reprezentanții IPJ Sibiu.

În urma probatoriului administrat și audierii acestuia, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest dosar continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

În cadrul anchetei, polițiștii Biroului Investigații Criminale au beneficiat de suportul operativ al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Sibiu, Serviciului Acțiuni Speciale Brașov și Poliției Municipiului Brașov.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 597

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus