Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
29°C

Investiții de 13 milioane de euro în transportul în comun din Sibiu și localitățile învecinate

Investiții de 13 milioane de euro în transportul în comun din Sibiu și localitățile învecinate

În ședința extraordinară a Consiliului Local Sibiu de astăzi, 11 octombrie, primarul Astrid Fodor supune aprobării încă două proiecte dedicate transportului public, ce urmează a fi depuse pentru obținerea finanțării europene nerambursabile în cadrul PNRR.

Valoarea estimată a celor două proiecte însumează aproape 13 milioane de Euro.

“În cadrul primului apel pe Componenta 10, am depus în asociere cu orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și cu comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mare, Șura Mică, Cristian, Poplaca și Roșia un proiect pentru achiziția a 36 de autobuze electrice care să asigure legăturile între aceste localități deservite de ADI Transport Metropolitan. Pentru apelul 2 al componentei am pregătit acest proiect, prin care dorim să obținem fondurile necesare pentru achiziția a încă 20 de astfel de autobuze care să suplimenteze capacitatea de transport pe traseele care fac legătura cu localitățile menționate”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

În aceeași ședință se va solicita aprobarea Consiliului Local pentru un al doilea proiect și anume: cumpărarea a 110 sisteme de afișaj pentru informarea călătorilor care vor fi amplasate în stațiile de transport public din municipiul Sibiu. Prin intermediul acestor ecrane, călătorii vor fi informați în timp real cu privire la ora de sosire în stație a următoarelor autobuze care circulă prin respectiva stație.

Reamintim că Primăria Sibiu a început dotarea stațiilor cu sisteme de informare, în 36 de locații din oraș funcționând deja astfel de afișaje. De asemenea, Primăria Sibiu a depus deja un proiect în cadrul PNRR pentru achiziția a 20 de astfel de sisteme de afișaj, ca parte a proiectului prin care Primăria Sibiu va achiziționa sisteme inteligente pentru transportul public (ITS).

Sibiul vrea încă 20 de autobuze electrice prin PNRR. Ședință extraordinară pentru a prinde banii

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Jiji Berbecali

Acum 2 ani

Se vede munca in zadar a firmelor cu denumirea adi care sint facute doar pentru asi gasi loc de munca nevestele si amantele celor din primarii si prefecturi ! Astept ziua cind va exista transport adevarat ! @#$
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus