Duminică,
14.07.2024
Cer Senin
Acum
35°C

Alexander Guib, ales președinte al FDGR Sibiu. Tischer, rămâne președinte la organizația municipală. Cine candidează la primărie?

Alexander Guib, ales președinte al FDGR Sibiu. Tischer, rămâne președinte la organizația municipală. Cine candidează la primărie?

Gabriel Tischer, fostul candidat al FDGR, la alegerile locale, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu a renunțat la funcția de președinte al organizației județene a formațiunii, pentru a rămâne lider al celei municipale.

În 14 octombrie, organizația județeană a Forumului și-a ales noua conducere, iar funcția de președinte a fost câștigată de Wolfgang Alexander Guib, directorul Executiv al Clubului Economic German din Transilvania.

”Eram în două funcții de președinte, și la județ și la municipiu, astfel că trebuia să renunț la una dintre ele. Așa cum am spus de fapt de când am fost ales președinte la municipiu, am renunțat la cea de președinte al organizației județene a FDGR. L-am propus pe domnul Guib și a fost votat în această funcție”, a explicat Tischer.

În consiliul de conducere al organizației județene a FDGR a fost aleasă și Corina Bokor, viceprimarul Sibiului.

Cine candidează?

După anunțul actualului primar al Sibiului, Astrid Fodor, prin care aceasta a spus că nu va mai candida pentru un nou mandat, s-au făcut mai multe speculații cu privire la cine reprezenta FDGR la alegerile de peste 2 ani.

Gabriel Tischer spune că dorința lui nu este de a candida pentru această funcție, însă în politică este bine să spui ”niciodată să nu spui niciodată”.

”Eu nu aș vrea să candidez pentru această funcție. Am mai spus asta, vreau să mă concentrez pe activitatea mea profesională, însă în politică e bine să spui”, a transmis Tischer.

Porr, în aprilie 2022: ”Ca o opinie personală, dacă ar fi să alegem, Forumul l-ar alege pe Gabi Tischer”

În aprilie anul acesta, Turnul Sfatului scria că varianta agreată de Forum, conform surselor ziarului, era ca Gabriel Tischer să fie desemnat drept candidat la alegerile din 2024.

Informația a fost confirmată parțial de președintele FDGR de la nivel național, Paul Porr.

”Ar trebui să-l întrebați pe dânsul dacă și-ar dori (n.r. să candideze) pentru că e cam devreme acum, cu doi ani înainte. Ca o opinie personală, și subliniez acest lucru, dacă ar fi să alegem, Forumul l-ar alege pe Gabi Tischer. Dar repet, Forumul nu a hotărât nimic, până când nu vorbim cu Tischer, nu putem face aprecieri. Pentru doamna Fodor Forumul e doar un balast, ea ia hotărâri, ea le face pe toate, noi aflăm din ziar, mă rog, nu e prima dată. Noi suntem buni doar în campania electorală pentru că e greu să candidezi ca independent. Dar, din nou, repet, asta e părerea mea personală”, a spus în urmă cu șase luni dr. Paul Porr.

Citește și: Surse: Astrid Fodor ar dori ca FDGR să meargă cu viceprimarul Bokor la locale. Porr: ”Nu s-a discutat. Noi suntem buni doar în campania electorală”

Sursa foto: Facebook / Hermannstädter Zeitung

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Muresan

Acum 1 an

O fi vreun mason. Sau cel putin in Lions.
Raspunde

Carcotel

Acum 1 an

Sper doar CA COra sa se tina macar de data asta de promisiune...desi va fi prea tarziu oricum...oribili 10 ani pentru istoria orasului...si inca mai sunt 2 pana scapam de ea, mai e timp pentru defrisari. CUIE MORA!!!!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus