Se spune că e foarte deștept. De data aceasta inteligența i-a jucat feste. A fost net depășită de pornirea instinctuală a aroganței și puterii. A trăit mereu cu convingerea că totul se poate realiza prin forță. În această logică a pus un accent cu totul deosebit pe dezvoltarea unui arsenal devenit înfricoșător cu ajutorul căruia să rescrie ordinea mondială. Când a apreciat că e deja pe cai mari s-a decis să acționeze nu cumva vârsta să-i joace renghi și să-l scoată din istorie ca pe un muritor de rând. Dar a scăpat din vedere că arsenalul trebuie mânuit de un popor neinstruit și nedeterminat pentru cuceriri agresive cu nimic justificate, în detrimentul suveranității și libertății altor popoare.
Din discuțiile cu Xi Jinping a tras concluzia greșită că acesta îl va ajuta. China râvnește și ea la supremație mondială dar cât se pare nu prin agresiune războinică ci prin una economică așa că nu i-a cântat în strună iar acum, aflat la anaghie nu-i vine în ajutor decât Lukașenco un fârtate la rându-i în poziție de neinvidiat.
A greșit și occidentul. După anexarea Crimeei și apoi a Donbasului era limpede că masiva concentrare la frontiere viza întreaga Ucraină ca prim pas în ideea refacerii URSS și deschiderii spre Europa. Una din două. Ori tolera aventura și lăsa Ucraina la discreția Rusiei ori dacă nu, să-l fi avertizat apăsat pe Putin că va veni în sprijinul acesteia prin mijloace militare. Probabil Putin ar fi cugetat de două ori înainte să atace. Și tot probabil se evita cumplita tragedie a poporului ucrainean.
În ce punct suntem și ce poate urma?
Înainte nu poate da, căci occidentul solidarizat l-a avertizat asupra posibilelor urmări. Înapoi nu poate trage, pentru că s-ar compromite în fața propriului popor pe care l-a angajat inutil într-o baie de sânge. A devenit evident și că Putin nu poate câștiga acest război. În condițiile date războiul poate fi distrugător dar nu cuceritor.
Mai mult decât inabilitatea militar războinică îl paște dezangajarea psihologică. Poporul rus (afară de siloviki din jurul său) știe că este vorba de o agresiune căreia nu-i conferă ca atare niciun credit. Soldații săi nu sunt motivați să lupte pentru o cauză nedreaptă. „Prietenii” din fosta URSS în frunte cu Kazahstanul de asemenea nu-l susțin. Opinia publică internațională l-a descalificat ca un sângeros agresor. Întreaga tragedie i se încarcă în spinare. În aceste condiții oricât te-ai pretinde de puternic în cele din urmă te lasă nervii. Se pare că îl paște un astfel de pericol.
Nu vrea s-o arate pe față dar se pare că i-ar surâde ca o soluție de ieșire din impas un compromis prin care să păstreze cel puțin în parte din ce a cucerit. L-ar vrea extins și la scară mondială. Nu se angajează personal în această direcție ci-i trimite în misiune de sondaj pe ministrul de externe și cel al apărării. Slabi sorți de izbândă câtă vreme nu se retrage în cadrul propriilor fruntarii și nu renunță la turbulența ordinii mondiale internaționale.
La ora actuală deja apare ca un hăituit și încolțit, conștient și dărâmat sub povara enormei răspunderi, stare care se citește tot mai accentuat pe fața lui. Nu-i de glumă. Orice s-ar întâmpla pe mai departe el poate răspunde cu libertatea sau cu viața pentru crimele și ororile dezlănțuite împotriva poporului ucrainean. Să-i fie amenințarea nucleară un colac de salvare? Se pare că a tatonat terenul dar nu i-a ieșit. Occidentul nu s-a lăsat intimidat. Dar potențialul pericol nu a trecut. Când oribila armă se află în mîinile unui singur om ajuns în culmea disperării nu se pot prevedea reacțiile lui.
Nu se știe cum vor evolua lucrurile. Poate, în final va surveni o înțelegere dar nu cu el. Zelenski s-a pronunțat deja: la masă, dar nu cu el. S-a descalificat ca om de dialog și cu restul lumii afară, de doi-trei. Oricum și în niciun caz nu e de invidiat: unde a fost, unde putea să rămână și unde a ajuns. Nimeni nu și-ar dori să fie în pielea lui.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Zelenski , Kazahstan , armata , razboi , Putin , Ucraina , Rusia
Vizualizari: 5159
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Ron
Acum 8 ore
Mișu Mare
Acum 9 ore
Newman
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Xxx