Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Exercițiu ISU la magazinul Dumbrava. A fost simulat un incendiu, cu evacuarea clienților

Exercițiu ISU la magazinul Dumbrava. A fost simulat un incendiu, cu evacuarea clienților

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a desfășurat astăzi, un exercițiu cu forțe și mijloace de intervenție la magazinul Dumbrava din municipiul Sibiu. 

Scenariul care a stat la baza exercițiului a fost stingerea unui incendiu, izbucnit în interiorul unui magazin din cadrul centrului comercial unde au fost surprinse două victime, transmit reprezentanții ISU Sibiu.

Pompierii sibieni au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de salvare la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. 

Înainte de sosirea forțelor personalul s-a autoevacuat la locul stabilit pentru evacuare și de asemenea au fost evacuați toți clienții care se aflau în magazin în momentul începerii exercițiului. Peste 30 de persoane s-au autoevacuat și au exersat planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu asistând la exercițiul pompierilor. 

La finalul exercițiului, s-au efectuat instruiri cu personalul centrului comercial, privind modul de intervenție și comportare în cazul producerii unei situații de urgență reale.

„În eventualitate creării  unui disconfort în spațiul public, precizăm că astfel de exerciții se desfășoară periodic în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, acestea fiind atât în beneficiul forțelor de intervenție cât și al întregii comunități,” precizează sursa citată. 

foto ISU Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Un sibian

Acum 1 an

cladirea aia este o RUSINE pentru Sibiu!
Raspunde

Aurel Metrescu

Acum 1 an

Eu cred că niciodată magazinul dumbrava nu va lua foc. Are și focul mândria lui!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus