Sâmbătă,
05.10.2024
Innorat
Acum
14°C

Nicolae Ciucă a discutat cu Maia Sandu despre situaţia de securitate regională şi energetică

Nicolae Ciucă a discutat cu Maia Sandu despre situaţia de securitate regională şi energetică

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, discuţiile vizând situaţia de securitate regională şi energetică determinată de distrugerea unor capacităţi ucrainene de producere a energiei electrice, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a subliniat sprijinul constant al României pentru Republica Moldova, de la livrarea de urgenţă a unor cantităţi de energie electrică, după sistarea livrărilor din Ucraina, până la furnizarea de gaz, lemne de foc şi păcură.

Preşedintele Republicii Moldova a prezentat situaţia după recenta tăiere de livrări de gaze şi nerespectarea contractului de către Gazprom şi Federaţia Rusă, atât către Republica Moldova aflată sub controlul autorităţilor legitime de la Chişinău, cât şi faţă de malul stâng al Nistrului, expus dificultăţilor financiare în perioada imediat următoare, precizează sursa citată.

Maia Sandu a mulţumit României pentru reacţia promptă privind compensarea de urgenţă a deficitului de energie electrică, arătând că vecinătatea cu războiul din Ucraina ridică îngrijorări şi produce efecte imediate.

De asemenea, cei doi înalţi oficiali au subliniat necesitatea decongestionării traficului de frontieră prin extinderea podurilor şi căilor de transport existente şi prin construirea de noi poduri peste râul Prut, care vor îmbunătăţi interconectarea dintre cele două state şi legăturile economice, comerciale şi de afaceri, arată comunicatul transmis de Executiv.

Oportunităţile astfel create pot antrena investiţiile de capital europene şi mări atractivitatea Republicii Moldova pentru partenerii externi, precizează sursa amintită.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus