Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a intentat un proces de judecată împotriva unei femei pentru o postare pe Facebook considerată calomnioasă. Procesul se referă la „apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale”, iar prima ședință a avut loc astăzi la Judecătoria Chișinău, transmite agenția de presă Info Prim Neo.
Cazul a atras atenția opiniei publice după ce Anna Mihalachi a publicat o postare amplă, înainte de alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din octombrie 2024, în care a adus acuzații la adresa bunicului acesteia, dar și a criticat activitatea președintei. Femeia scria că bunicul lui Sandu ar fi fost implicat în deportări și în acțiuni contra bisericii.
Președinta Maia Sandu a reacționat public la scurt timp, tot printr-o postare pe Facebook: „Au terminat toate minciunile despre mine și au ajuns să spună minciuni despre bunicul meu. Bunicul meu, care a avut grijă de familie, care a fost un gospodar cinstit, respectat de tot satul, cu credință în Dumnezeu. Cei care au persecutat moldovenii creștini, au ucis și deportat preoți, au închis biserici acum au ajuns să folosească biserica, credința și lucrurile sfinte în minciunile lor nerușinate. Dumnezeu să-i ierte, că nu știu ce fac”, a scris Sandu pe 16 octombrie.
Anna Mihalachi și-a menținut poziția și după ce a aflat că a fost chemată în instanță: „Niciodată nu voi nega adevărul, așa cum vrea Maia Sandu. Totul este adevărat și nu am scris la fierbințeală, ci pentru minciunile pe care ni le-a turnat și continuă să le mai toarne în capul unui popor întreg”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Republica Moldova , Maia Sandu
Vizualizari: 1595
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Forest Gump
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 1 oră
Kokos
Acum 2 ore
Bun!