Salariile de bază ale personalului din instituţiile statului, implicat în implementarea proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), vor fi majorate cu până la 50%, reiese dintr-un proiect de ordonanţă de urgenţă aflat în dezbatere publică.
Proiectul de OUG a fost lansat în dezbatere publică la două luni de la oficializarea OUG 115 prin care guvernul a majorat salariile de bază ale celor mai multe categorii de angajaţi din sistemul public cu o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, anunță HotNews.ro
Decizia se ia ”ținând cont de faptul că, un număr din ce în ce mai redus de personal trebuie să gestioneze atât programele operaționale aferente perioadei de programare 20212027, cât și Planul național de redresare și reziliență al României”, după cum se precizează în proiectul Ordonanței.
Un director dintr-un minister ar putea câștiga în plus până la 7.800 de lei, valoare brută.
Salariile de bază vor crește cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, se arată în proiectul Ministerului Muncii.
Bani în plus vor primi și primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene.
Maxim 20 ore/ lună: majorare salarială de 10%
21-40 ore/ lună: majorare salarială de 20%
41-60 ore/ lună: majorare salarială de 30%
61-80 ore/ lună: majorare salarială de 40%
80 ore/ lună: majorare salarială de 50%
Cum îi ajută sporul de 50% pe bugetarii care lucrează la PNRR
director general (minister)
salariu de bază: 15.555 de lei
50% = +7.800 de lei (aprox.) brut
șef de serviciu (minister)
salariu de bază: 12.784 de lei
50% = + 6.400 de lei (aprox.) brut
consilier superior (minister)
salariu de bază: 9.936 de lei
50% = + 4.900 de lei (aprox.) brut
consilier debutat (minister)
salariu de bază: 4369 de lei
50% = + 2.200 de lei (aprox.) brut
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 47 minute
HBomb
Acum 47 minute
Q
Acum 53 minute
Q
Acum 1 oră
Q - erau limacși