Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a declarat drept vitale pentru securitatea națională mai multe proiecte de ale Hidroelectrica, printre care și construirea a două noi hidrocentrale pe Valea Oltului, informează Profit.ro.
Decizia înseamnă că aceste proiecte vor fi scutite de evaluarea de impact asupra mediului, obligatorie potrivit legislației în vigoare, precum și de interdicția legală de reducere a fondului forestier național prevăzută de Codul Silvic, arată sursa citată.
Totul pornește de la premisa că aceste proiecte, precum și altele, trebuie propuse cât mai repede pentru finanțare europeană prin intermediul planului REPowerEU al Comisiei Europene, de creștere a independenței energetice a UE în contextul agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei.
″Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a emis, în data de 25.10.2022, Hotărârea nr. 169 privind îmbunătățirea rezilienței energetice a României pentru asigurarea securității în domeniu prin adaptarea operativă și dezvoltarea de noi capacități de producție energetice, în contextul războiului din Ucraina, și a dispus adoptarea măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a acesteia. Între direcțiile de acțiune identificate în materialul emis de CSAT, la dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice, lit. B – REPowerEU, au fost identificate proiectele de investiții ale Societății de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. (SPEEH S.A.) necesare pentru asigurarea rezilienței energetice″, se arată într-un document guvernamental analizat de publicația Profit.ro.
Pe lista celor nouă proiecte ale Hidroelectrica S. A. se numără și ”AHE a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu – Avrig”.
Ziarul Turnul Sfatului a prezentat în mai multe rânduri ce prevede proiectul ”AHE a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu – Avrig”. Concret, este vorba despre două proiecte inițiate din vremea regimului comunist, care prevăd amenajarea a două noi hidrocentrale, la Câineni – județul Vâlcea și Lotrioara – județul Sibiu sub denumirea ”Amenajarea hidroenergetică a râului Olt, defileul pe sectorul Cornetu -Avrig”. După Revoluție, lucrările au fost oprite în 1996 din cauza lipsei finanțării, reluate în 2010 și din nou întrerupte în 2013.
Râul Olt în zona Turnului Spart
În 2020 Hidroelectrica, prin sucursala Hidrocentrale Sebeș, a revenit asupra celor două obiective energetice de pe Valea Oltului, solicitând în acest sens revizuirea acordului de mediu emis în 2005 pentru cele două hidrocentrale. Potrivit Studiului de evaluare a impactului asupra mediului, cele mai multe lucrări au fost executate la ceea ce ar urma să devină centrala hidroelectrică (CHE) Câineni (unde au fost executate 45% din totalul lucrărilor), în timp ce la CHE Lotrioara, cea din județul Sibiu, lucrările executate până acum ar fi de doar două procente din total.
Împreună, cele două hidrocentrale ar urma să genereze o putere cumulată de 145 de MW (spre comparație cu cei 31,5 MW pe care ar trebui să îi producă hidrocentrala inaugurată la Racovița în 2013), promit autoritățile. Și tot împreună, cele două hidrocentrale ar urma să transforme Valea Oltului într-o salbă de ”lacuri de acumulare”.
Pe de altă parte, atât activiștii de mediu, cât și specialiștii în domeniu spun că aceste două inițiative vor ”omorî” Oltul și în ultima zonă importantă în care apa acestuia își recăpăta calitățile eco-sistemice. Unul dintre barajele de acumulare ar urma să ajungă până la Boița.
În plus, după cum arată Studiul de evaluare a impactului asupra mediului elaborat acum pentru un nou acord de mediu, cele două hidrocentrale și barajele de acumulare ale acestora se suprapun peste nu mai puțin de trei situri Natura 2000 și peste situl de importanță comunitară Oltul Mijlociu - Cibin - Hârtibaciu.
Ce impact vor avea aceste hidrocentrale aspra mediului puteți citi aici:
Sursa foto principală: DRDP Brașov
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 14646
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Emil
Acum 1 oră
Z
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
...
Acum 3 ore
Emil