Sâmbătă,
28.01.2023
Ninsori Usoare
Acum
1°C

În ziua în care România rata intrarea în Schengen, Sibiul a devenit vârful piramidei NATO în Europa de Sud-Est. Fotoreportaj

În ziua în care România rata intrarea în Schengen, Sibiul a devenit vârful piramidei NATO în Europa de Sud-Est. Fotoreportaj

Începând de joi, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO – centrul NATO de la Sibiu cum este cunoscut în limbaj popular, a demonstrat capabilitatea necesară pentru a prelua în subordine toate structurile NATO din țara noastră și Europa de Est. Altfel spus, centrul NATO de la Sibiu se află în vârful piramidei structurilor alianței din țară și nu numai.

Certificarea a venit la finalul unui exercițiu de amploare desfășurat în Europa și Asia, la care au participat peste o mie de militari. Mai mult decât atât, la Sibiu s-au aflat în ultimele săptămâni ofițeri NATO din 14 țări, toți de înaltă pregătire și cu mare experiență militară.

În ultimele zece zile, în orașul nostru a fost mare agitație pe plan militar. Și totul s-a petrecut pe fundalul vieții de zi cu zi a sibienilor, foarte puțini observând o activitate crescută prin oraș în zona apărării.

Centrul atenției a fost în poligonul din Dealul Dăii, care a fost inclus într-un amplu exercițiu NATO intitulat LOYAL LEDA 2022.

În total, peste o mie de militari aparținând Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est – Centrul NATO de la Sibiu, militari ai Comandamentului Forțelor Terestre Aliate din Turcia și ai Comandamentului Diviziei Multinaționale de Sud-Est – cu sediul în București, precum și experți din structuri NATO și ale Armatei României au participat, în perioada 30 noiembrie - 9 decembrie, pe teritoriul mai multor state NATO, la activitățile exercițiului de comandament LOYAL LEDA 2022.

”Exercițiul este organizat și condus de centrul NATO din Turcia, prin intermediul Centrului de Instruire al Forțelor Întrunite din Polonia (Joint Force Training Center-JFTC) și reprezintă o activitate de instruire desfășurată conform unui scenariu fictiv care urmărește planificarea și conducerea fazei de execuție a unei operații majore întrunite, în cazul activării Articolului 5”, se arată într-un comunicat de presă al Armatei.

Pe înțelesul tuturor, exercițiul a avut la bază răspunsul NATO la o agresiune externă asupra unui stat membru, toți ochii fiind ațintiți asupra Rusiei. De altfel, războiul din Ucraina a fost pe buzele tuturor înalților conducători militari prezenți zilele acestea la Sibiu, precum locotenent general Mustafa Oguz, comandantul Forțelor Terestre Aliate din Turcia, locotenentul general Stephen Kelsey, adjunct al comandantului Forțelor Aliate din Napoli și generalul Daniel Petrescu, șeful Statului major al Apărării din România. Aceștia au semnat astăzi un document care certifică capabilitatea Sibiului de a conduce și coordona structurile NATO.

”Agresiunea Rusiei, războiul ilegal din Ucraina reprezintă un adevăr, o reamintire clară a pericolelor care pândesc NATO în Europa. Regiunea Mării Negre este de importanță vitală pentru NATO. Astăzi transmitem un mesaj ferm: NATO va face tot ce trebuie pentru a-și proteja membrii”, a spus, printre altele locotenentul general Stephen Kelsey.

”Astăzi este o zi importantă pentru structurile de comandă și control pe care le construim pe teritoriul României. Este o zi în care se atestă un progres semnificativ spre operaționalizarea finală”, a declarat și generalul Daniel Petrescu, după care a reamintit ”agresiunea ilegală și neprovocată a Rusiei asupra Ucrainei”, subliniind că structuri NATO precum cea de la Sibiu pot ”exercita comanda și controlul într-o operațiune aliată de tip articol 5”.

La eveniment au fost prezente și autorități locale, precum primarul Astrid Fodor sau prefectul Mircea Crețu, însă niciunul nu a fost invitat să ia cuvântul.

În prezent Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO de la Sibiu funcționează pe strada Avrig, în spațiile puse la dispoziție de Centrul de Perfecționare Artilerie Terestră și Artilerie Antiaeriană ”Ioan Vodă”. De anul viitor, când se vor finaliza lucrările pe Calea Dumbrăvii, centrul NATO de la Sibiu se va muta în noul sediu.

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO de la Sibiu este condus de generalul-maior Dragoș Dumitru Iacob.

foto Silvana Armat

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

12 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 1 lună

Stati usor ca nu e sigur inca ca s-a ratat
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Borbil Ioan

Acum 1 lună

Toate" aceste "suna bine ,dar ce folos pentru cetățeanul de rând, da au folos: anume cheltuieli și taxe noi
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Rammstein

Acum 1 lună

Afară cu străinii din țară!...Afară cu mercenarii din românia!...la război suntem buni, iar la schengen nu!...apropo să-l luați pe locatrul de la cotroceni cu voi...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Xxx

Acum 1 lună

F buna alegerea Sibiului pt asa ceva! Oare cine si a dat acordul???? Sa presupunem ( spersm sa nu se intimple asta) ca se...largeste putin razboiul din Ucraina. Cine o sa fie o potentiala tinta...Viena...Amsterdamul sau...Sibiul???
Raspunde

Xxx

Acum 1 lună

Voi astia cu voturi negative(de ce...ce am zis rau?)probabil nu stiti bancul cu ...tiganul. spune asa...cind tiganul a auzit cit de mult costa o bomba atomica a spus...Doamne da sa cada si la mine in curte una! Asa ca...da cam asta e beneficiul Sibiului
Raspunde

Alex

Acum 1 lună

Ma simt mult, mult mai in siguranta acum ... :)))
Raspunde

Carcotel

Acum 1 lună

O aparut si Cora, normal...
Raspunde

Ss

Acum 1 lună

Pe noi cetatenii ne doar fix in pix de nato vostru
Raspunde

Mihai

Acum 1 lună

Salutare! Din comentariile de aici, am ajuns să îmi doresc să înceapă un război în România. Doar așa, acești comentatori, și ceilalți cu păreri la fel, vor înțelege de ce există armata României și de ce există aliați ai armatei României. Pentru că sunt convins că acesti comentatori, foarte viteji vocal, vor fi primii care vor fugi, în caz de război. Dar din gură, toți se pricep la apărarea patriei.
Raspunde

Radu

Acum 1 lună

Vorbind astfel despre armata țării, nu faceți decât să faceți jocul lui Putin. El asta vrea să vadă la europeni: dezbinare între cetățeni, mai ales între cetățeni și cei care ar trebui să îi apere. Așa că vă rog: nu mai lăsați această impresie. Indiferent cât de mulți iubiți sau urâți armata, dat fiind războiul de lângă noi, cei din afara țării trebui să înțeleagă că suntem alături de armată, că o susținem. Nu că o vrem dezbinată. Pace!
Raspunde

Mishu

Acum 1 lună

Cata forta de munca irosita !Creiere mai putin...
Raspunde

Codru

Acum 1 lună

Iar aparam tara si nevoile si neamul ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus