La începutul lunii decembrie a avut loc, la Opera Națională din București, Gala Campionilor a Federației Române de Automobilism Român (FRAS). În cadrul acestei gale au fost premiați cei mai buni piloți ai competițiilor naționale, iar Sibiul a excelat.
Nu mai puțin de 17 sportivi sibieni, dintre care patru juniori, au fost premiați pentru rezultatele extraordinare obținute în cursul acestui an sportiv.
„Am fost plăcut surprins să văd sibieni campioni naționali, sibieni vicecampioni naționali, locuri trei obținute de ai noștri și maeștri ai sportului. Fiind un sport atât de costisitor pentru noi, acești piloți merită tot respectul nostru. De aceea, în numele tuturor asociațiilor sportive și al sportivilor, vreau să mulțumesc sponsorilor, partenerilor și nu în ultimul rând părinților. Fără sprijinul acestora nu s-ar fi reușit”, spune Iulian Săvulescu, președintele NOAH RALLY TEAM din Sibiu.
În total, la gală, au fost 1000 de invitați, s-au oferit 750 de premii, iar 550 de sportivi activi au fost premiați.
Mai jos publicăm lista cu sportivii premiați înmânată de președintele asociației sportive NOAH RALLY TEAM.
Sportivi sibieni premiați la Gala Campionilor FRAS
Mircea Marco Patru - Locul II - Campionatul Național la clasa juniori Rotax.
Alexandru Cazacu
Locul I - în clasamentul OPEN /ABSOLUT ( juniori și seniori ) din cadrul Campionatului de Slalom Paralel.
Locul I - în cadrul clasei 2 seniori în cadrul Campionatului de Slalom Paralel.
Locul I cu echipa în Competiția Națională de Viteză în Coasta 1.
Locul III - în cadrul clasei junior din Campionatul Național de Viteză în Coasta 1 ( juniori până la 25 ani).
De menționat că este un junior de 17 ani transferat la clasa seniori deoarece în anul precedent a obținut titlul de Campion Național de Juniori.
Tatu Jean Junior/Lazar Gabriel
Locul II - juniori din cadrul Campionatului Național de Raliuri Betano.
Locul II - cu echipa din cadrul Campionatului National de Raliuri Betano.
Locul I - junior din cadrul Campionatului National de Raliuri pe asfalt.
Locul II - două roți motrice din cadrul Campionatului Național de Raliuri pe asfalt.
Locul II - clasa RC4 din cadrul Campionatului Național de Raliuri pe asfalt.
Locul I - junior din cadrul Campionatului Național de Raliuri pe macadam.
Locul III - clasa RC4 din cadrul Campionatului Național de Raliuri pe macadam.
Gârleanu Ștefan Florin
Locul II - OPEN juniori din cadrul Campionatului Național de Slalom Paralel.
Locul II - Campionatului Național de Slalom Paralel pentru juniori.
Dan Nirișteanu
Desemnat MAESTRU AL SPORTULUI IN 2022.
Locul I - grupa 12 în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coasta 1 - Vehicule Istorice.
Locul I - clasa A3+B3 în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coasta 1 - Vehicule Istorice.
Bogdan Iancu
Desemnat MAESTRU AL SPORTULUI 2022
Sebastian Barbu/Bogdan Iancu
Locul II - Vicecampion Național absolut FIA.
Locul I - clasa RC2 din cadrul Campionatului Național de Raliuri pe asfalt.
Locul II - din cadrul Campionatului Național de Raliuri pe macadam.
Raul Badiu
Locul I ... RC2N în cadrul Campionatului Național de Raliuri pe Macadam.
Bratu Sorin
Locul II - clasa 3 din cadrul Campionatului Național de Slalom Paralel.
Săvulescu Alexandru
Locul III - clasa 3 debutant în cadrul Campionatului Național de Slalom Paralel.
Bodi Alexandru
Locul I - clasa 4 din cadrul Campionatului Național de Slalom Paralel.
Ciprian Luca
Locul II - clasa 4 din cadrul Campionatului Național de Slalom Paralel.
Ioan Rogoz
Locul III - clasa Master din cadrul Campionatului Național de Rally Cross.
Filimon Laurian/Filimon Amalia
Locul I - grupa SSV non turbo din cadrul Campionatului Național Rally Raid.
Popa Dragoș Cristian
Locul III - grupa SP9 din cadrul Campionatului Național de Drag Racing.
Scarlat Emanuel
Locul II ... grupa AP5 din cadrul Campionatului National de Drag Racing.
Paul Silaghi
Locul II Campionatul Național de Viteză în Coasta 2 Clasa 7A
Anul 2022 s-a încheiat cu următoarele performanțe ale sportivilor din Sibiu:
17 PILOT PREMIAȚI/4 JUNIORI
DOUĂ TITLURI DE MAESTRU AL SPORTULUI
29 TROFEE
13 LOCURI I
11 LOCURI II
5 LOCURI III
Echipe care au avut piloți premiați
CSA SIBIU MOTORSPORT
BADIU RACING
PRO DRIVE
SIBIU RACING TEAM
AMI RACING
OMEGA RALLY TEAM
NOAH RALLY TEAM
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1626
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Pastor Marginas
Acum 14 ore
JFK