Marţi,
15.10.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Doi moldoveni, prinși în Sibiu cu ședere ilegală: erau în România în baza pașapoartelor biometrice

Doi moldoveni, prinși în Sibiu cu ședere ilegală: erau în România în baza pașapoartelor biometrice

Doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost identificați de către polițiștii sibieni că s-ar fi aflat în România peste termenul legal de ședere. Aceștia au intrat legal în România, în baza pașapoartelor biometrice, documente ce le permite cetățenilor de peste Prut să se afle în UE nu mai mult de 90 de zile în decursul a 6 luni. 

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Sibiu au transmis în această după-amiază că preluat de la polițiștii IPJ Sibiu trei cetățeni din Republica Moldova, dintre care doi au fost identificaţi cu şedere ilegală.

Este vorba despre trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 26 de ani.

„În urma verificărilor efectuate a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în baza pașapoartelor biometrice. Doi dintre aceștia nu au părăsit teritoriul țării noastre la expirarea dreptului de ședere, fapt pentru care, pe numele acestora, au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele unui cetățean va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni”, au precizat polițiștii de la Imigrări.

Potrivit regulamentului european de liberă circulație în spațiul UE, pentru călătorii de lungă ședere cetăţenii Republicii Moldova trebuie să aplice pentru viza naţională a statului membru al UE unde doresc să călătorească, în baza căreia vor solicita ulterior eliberarea permisului de ședere - unicul document care permite șederea legală pe teritoriul statelor membre ale UE mai mult de 3 luni de zile consecutiv.

În cel de-al treilea caz, persoana în cauză a fost invitată la sediul Biroului pentru Imigrări al Județului Sibiu pentru verificări suplimentare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1117

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus