În perioada 28 noiembrie - 2 decembrie, Școala Gimnazială „Ioan Ban-Dascălu” din Poiana Sibiului, reprezentată de patru profesori (Radu Vasile Fântână, Diana Sasu, Anca Suciu și Lucia Teoc) și de cinci elevi, a participat la a treia mobilitate de formare, predare și învățare din cadrul programului „Erasmus+” Parteneriate strategice între școli – „My school is cool”, desfășurat în perioada 2020-2023.
Gazda acestui eveniment a fost Școala Tevfik Ileri Imam Hatip, Kocaeli, Turcia. La mobilitate au participat, pe lângă reprezentanții țării gazde, elevi și profesori din alte patru țări implicate în proiect: Polonia, Bulgaria, Letonia și România.

În cele cinci zile în care s-a derulat evenimentul, cadrele didactice și elevii au participat la diverse workshopuri și s-au familiarizat cu sistemul de învățământ din Turcia. Participanții au fost implicați în diverse activități menite să îmbunătățească abilitățile artistice ale elevilor (Ebru painting, modelarea lutului), abilitățile de comunicare (jocuri de rol), dar și abilitățile profesorilor de integrare a noilor tehnologii în procesul de învățământ.
![]()
Activitățile de învățare, adaptate tematicii proiectului și specificului țării gazde, în care elevii au fost implicați individual sau în grupuri, au pus în evidență creativitatea și valoarea fiecărui participant.
Participarea la acest tip de program, Erasmus+ Parteneriate strategice între școli, cu finanțare europeană, permite un schimb benefic de experiențe între factorii implicați în procesul educativ și schimburi culturale între țările partenere în proiect.


![]()
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: profesori si elevi , Școala Gimnazială „Ioan Ban-Da , scoala poiana sibiului , Poiana Sibiului , proiect erasmus
Vizualizari: 2079


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Alzara 1918
Acum 3 ore
Alzara 1818
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
MergeTreaba
Acum 4 ore
Ana Alexe