Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Actualizare. Șoferul TIR-ului a murit. A intrat pe contrasens, iar bucăți din parapet au ricoșat în alt vehicul

Actualizare. Șoferul TIR-ului a murit. A intrat pe contrasens, iar bucăți din parapet au ricoșat în alt vehicul

Un accident grav a avut loc joi după amiaza pe autostrada A1, pe centura Sibiului. 

Actualizare ora 5,28 Traficul pe direcția Nădlac - Sibiu este deviat la nodul rutier de la km. 270, Săliște, pe DN 1, cu posibilitate de reintrare pe A1 în zona Aeroportului Sibiu. Pe direcția Sibiu – Nădlac se circulă îngreunat. Conducătorul auto decedat este un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Teleorman, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Citește și: „Imagini video cu accidentul care s-a produs pe A1. Șoferul nu a avut nicio șansă”

Actualizare ora 5,12. Șoferul TIR-ului a murit în accident

Accidentul s-a petrecut pe A1, la km. 254, în apropiere de ieșirea spre Aeroport și Cristian. Potrivit polițiștilor sibieni, șoferul unui ansamblu tir condus spre Nădlac pierde controlul direcției de deplasare, lovește glisiera mediană și se oprește pe contrasens. Bucăți din parapet au acroșat un alt vehicul condus pe sensul opus.
Traficul este complet blocat pe sensul Nădlac  - Sibiu, îndeosebi din cauza mărfii răsturnate pe partea carosabilă.

ISU Sibiu a intervenit la locul accidentului cu o autospecială de stingere, descarcerare și două echipaje SMURD dintre care unul cu medic.  Forțele operative sosite la locul accidentului au constatat că exista o victimă, șoferul TIR-ului care este încarcerat și decedat. 
La acest moment încă se lucrează pentru extragerea victimei. 

Știre inițială. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 254, pe sensul către Deva, în zona localității Cristian, județul Sibiu, un  autocamion încărcat cu sucuri a acroșat glisiera mediană și a pătruns pe sensul opus de mers. În urma impactului, bucăți din parapet au ricoșat într-un alt autovehicul. Potrivit primelor date, șoferul autocamionului a suferit răni grave.

Traficul rutier este oprit total pe sensul către Sibiu, circulația fiind deviată pe la nodul rutier de la km 270, localitatea Săliște, pe DN 7. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.

foto DRDP Brașov

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 4687

Comentarii

4 comentarii

Cristi

Acum 1 an

După ce l ați ținut pe om sub fiarele alea ca poliția sa selecteze borcanele întregi ? A murit ?!?! Sunteți varza la organizare și comentez ca încă stau aici in primul rand in trafic și văd exact ce se întâmpla.
Raspunde

Cristi

Acum 1 an

Deabea acum se văd mașinile de descarcerare Groaznic
Raspunde

Mesteru

Acum 1 an

Circula ca demenții cu tirurile si nici nu respectă indicatorul de interzicere a depășirii
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marian

Acum 1 an

Nici cu voi inconștienți cu turismelenu mie rușine. Multe accidente se intimpla din cauza voastră fiindcă încearcă sa va evite și tristul face accident iar voi inconstientilor va vedeți de drum. Meșter tu știi cea făcut conducătorul de tir care a murit? Poate a încercat să evite un B..... Ca tine

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus