Duminică,
14.09.2025
Ploi Usoare
Acum
18°C

Experiența bucătăriei japoneze gourmet la Promenada Sibiu. Radu Bejenari, co-fondatorul rețelei de restaurante Enjoy Sushi: „Sushi mănânci pentru gust, nu de foame”

Experiența bucătăriei japoneze gourmet la Promenada Sibiu. Radu Bejenari, co-fondatorul rețelei de restaurante Enjoy Sushi: „Sushi mănânci pentru gust, nu de foame”

De luna aceasta, experiența gastronomică din Sibiu este mai bogată cu un restaurant, și nu de orice fel, ci cu specific japonez, o raritate în peisajul local și o atracție sigură pentru cunoscători și novici deopotrivă.   

Radu Bejenari, în vârstă de 30 de ani, din Chișinău, este cel care a adus bucătăria japoneză în inima Transilvaniei, dar și la malul Mării Negre și în buza Dunării. A fondat Enjoy Sushi la începutul acestui an alături de partenerii săi de afaceri: Victor Busmachiu, cu care deține franciza Tucano Coffee în Constanța, Chef Alex Comerzan - câștigătorul sezonului 7 Chefi la Cuțite și Adrian Oprea, co-fondatorul Bro Burger din Vama Veche. În doar câteva luni, cei patru au deschis trei restaurante Enjoy Sushi, toate în rețeaua de centre comerciale NEPI Rockcastle, la Constanța, Galați și Sibiu.

Restaurantul Enjoy Sushi din Promenada Sibiu este primul resturant full-service din rețea, oferind o expriență completă de fine dining.

Ați deschis recent un restaurant Enjoy Sushi în Promenada Sibiu. Bucătăria japoneză e o raritate în peisajul sibian și în general, în țară. Cum a fost primit de clienți?

Radu Bejenari: Foarte bine, deși pentru început traficul e mic, dar toți clienții sunt mulțumiți și noi ne simțim bine. Primim doar recenzii pozitive. Iar faptul că sunt puține restaurante nu e neapărat un lucru rău. Sushi nu mănânci de foame, mănânci pentru gust. Adică eu cred că oricine vrea ca măcar o dată pe săptămână să încerce ceva diferit de bucătăria tradițională.

Au oamenii gustul educat pentru sushi? E totuși o mâncare exotică.

R.B.: Da, cu siguranță. Sibiul e aproape de Brașov, de București, lumea circulă. Noi avem mulți prieteni în Constanța și în 2018 plecau din Constanța la București ca să mănânce sushi, pentru că la vremea aceea chiar nu era niciun restaurant de sushi în orașul lor. Acum sunt câteva. Și cred că exact așa se întâmplă și în Sibiu. Cine a mâncat o dată undeva, va fi dispus să plece în călătorii ca să mai mănânce sushi. De asta trebuie adus și pe piața locală.

Care este povestea Enjoy Sushi? De ce un restaurant japonez?

R.B.: Am simțit lipsa acestei nișe în România. Bucureștiul are suficiente restaurante japoneze. În rest, nu prea sunt sau, dacă sunt, nu sunt de calitate. Iar eu pe unde am fost, prin țară, nu am văzut bucătărie japoneză așa cum ar trebui să fie.

Ați călătorit în Japonia?

R.B.: Nu. Inspirația a venit din Chișinău, pentru că acolo, de cel puțin 12 ani, sushi se găsește, practic, în fiecare local. Pe lângă cele specializate, orice restaurant are meniu special de sushi. Așa e în tot Chișinăul. Iar eu am vrut să aduc acest trend și în orașele din România. La București există rețeaua Sushi Terra, tot a unor băieți din Chișinău, doar că ei s-au axat pe Capitală și au rămas acolo.

Cine este chef în bucătăria Enjoy Sushi din Promenada?

R.B.: Alex Comerzan se ocupă de tot ce înseamnă bucătărie, el creează rețetele pentru toată rețeaua.

Câte restaurante aveți în rețeaua NEPI Rockcastle?

R.B.: Sunt trei și toate în rețeaua NEPI Rockcastle, la City Park Constanța, Shopping City Galați și acum la Promenada Sibiu. În mai 2022 am dechis primul restaurant în Constanța, 18 noiembrie – Galați, 1 decembrie – Sibiu.

Foodcourt-urile sunt în general asociate cu fast-food-ul și mai rar cu bucătăria gourmet. Cum se integrează filosofia Enjoy Sushi în acest univers variat al mâncărurilor ușor accesibile oricui?

R.B.: Pentru noi este un spațiu comercial care corespunde tuturor cerințelor: are trafic organic, locuri de parcare suficiente, amplasare bună, iar noi nu targetăm doar oamenii din mall, ci orașul Sibiu. Oamenii care vin la foodcourt exact cum ați zis, cu ideea să mănânce ceva pe fugă, măcar o dată vor încerca ceva diferit, într-un restaurant a-la-carte, cu ospătari, cu terasă, cu bar. E o experiență pentru ei. E ceva suplimentar în zona de foodcourt pentru clienții mall-ului. Dar noi targetăm și clienți care poate altfel n-ar veni deloc la mall. Așadar noi nu suntem un restaurant de foodcourt, ci un restaurant full-service, mai ales la Sibiu, care e primul de această natură. La Constanța și Galați, fiind spațiul mai mic, mâncarea este tot a-la-carte, adică se face la comandă, dar poți doar să vii să ridici comanda, pe când la Sibiu avem restaurant cu ospătar și un bar foarte bine echipat.

Ce planuri de viitor aveți?

R.B.: Vrem să extindem rețeaua și în alte orașe. Iași, Brașov, Cluj sunt prioritare pe lista noastră.

***

Despre Promenada Sibiu

Centrul comercial Promenada Sibiu, deținut de fondul de investiţii NEPI Rockcastle, și-a deschis porțile pentru sibieni în anul 2019.  Situat pe Str. Lector, nr 1-3, în zona centrului vechi al Sibiului, cel mai nou centru comercial din oraș propune o experiență nouă, premium, de cumpărături și petrecere a timpului liber, aducând elemente unice de arhitectură, branduri în exclusivitate și concepte noi de magazine, dar și opțiuni multiple de petrecere a timpului liber.

Cu o suprafață închiriabilă de 42.200 de metri pătrați, centrul comercial găzduiește peste 150 de magazine și spații comerciale, ce acoperă toate categoriile de produse și servicii, cel mai nou concept de hypermarket Kaufland, cinematograful CineGold, cu 9 săli, peste 2.600 mp de food court si 1600 locuri de parcare.

Promenada Sibiu aduce în exclusivitate, sub acelaşi acoperiş, unele dintre cele mai mari reprezentanțe ale magazinelor de fashion, încălţăminte şi accesorii din țară, printre care: Bershka, Pull and Bear, Stradivarius, Oysho, Sinsay, Guess, Levi’s, Nissa, 4F, Mango, Tommy Hilfiger, Vagabond, US Polo ASSN, Grid, Sport Vision si Buzz. Pentru înfrumusețare și îngrijire, vizitatorii vor putea alege din ofertele mult așteptatelor magazine Sephora, MAC, iar pentru cadouri prețioase vor putea alege dintre bijuteriile brandului Kultho.

În luna octombrie a anului 2021, Promenada Sibiu a lansat SPOT, o aplicație mobilă ce recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. Aplicația mobilă de recompensare a clienților loiali este disponibilă în 18 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România.  Înrolarea în program este gratuită, SPOT poate fi descărcată atât din Google Play, cât și din App Store.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2522

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Fjsbz

Acum 2 ani

Pacat ca ce e in poza nu e sushi!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Silviu

Acum 2 ani

Pai, na, sushi de Chisinau!
Raspunde

CA

Acum 2 ani

Auzi, cica Sibiul e aproape de Bucuresti :)))))) cu elicopterul in linie dreapta poate, nu pe sosea. Plus, sushi ca la Chisinau :)))) Daca taceai,...filizof ramaneai!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus