Duminică,
18.05.2025
Innorat
Acum
8°C

MAE despre legea privind minorităţile naţionale din Ucraina: „Este regretabil”

MAE despre  legea privind minorităţile naţionale din Ucraina: „Este regretabil”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) consideră „regretabil" faptul că legea privind minorităţile naţionale din Ucraina a fost adoptată în absenţa unei noi consultări a Comisiei de la Veneţia, "a cărei opinie ar fi contribuit în mod cert la asigurarea unui text cuprinzător şi clar din perspectiva standardelor juridice europene în materie, inclusiv prin verificarea modului în care recomandările sale anterioare sunt reflectate în textul normativ", scriu cei de la Agerpres

"De asemenea, este regretabil faptul că legea a fost adoptată în absenţa unei consultări adecvate a reprezentanţilor comunităţii române din Ucraina, aşa cum a solicitat partea română", arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

În acest context, MAE solicită autorităţilor ucrainene "să consulte Comisia de la Veneţia chiar şi în acest stadiu şi să pună în aplicare, pe deplin, recomandările acesteia, având în vedere faptul că legea prevede un termen de şase luni pentru intrarea sa în vigoare".

Ministerul român aminteşte că "România susţine pe deplin parcursul european al Ucrainei şi înţelege dorinţa firească de accelerare a procesului de apropiere de UE, însă semnalează faptul că accelerarea intempestivă a procesului de legiferare în acest domeniu a afectat, de o manieră semnificativă, procesul de consultare cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, care ar fi trebuit să fie unul de substanţă, anterior adoptării legii".

MAE subliniază că a solicitat în mod repetat părţii ucrainene consultarea temeinică a comunităţii române din Ucraina în procesul elaborării şi adoptării legii.

Pe fond, arată reprezentanţii ministerului român, legea reprezintă "o variantă îmbunătăţită în raport cu proiectele anterioare analizate la nivelul legislativului ucrainean".

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că va continua coordonarea cu reprezentanţii comunităţii române şi dialogul susţinut cu autorităţile ucrainene pentru asigurarea respectării depline şi promovării drepturilor identitare ale etnicilor români, inclusiv în baza obligaţiilor internaţionale asumate de Ucraina în materie, pe care şi legea le recunoaşte în mod expres ca fiind prioritare.

"Partea română a invocat permanent în contactele cu partea ucraineană promisiunea preşedintelui Ucrainei conform căreia persoanele aparţinând comunităţii române din Ucraina vor beneficia de acelaşi tratament de care beneficiază în România persoanele aparţinând comunităţii ucrainene", punctează MAE.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

Emil

Acum 2 ani

Asa-s barbarii de romani, traficheaza, exploateaza isi bat joc de proprii lor copii si au mari pretentii ca altii sa nu faca ca ei.

Raspunde

"Minunat"

Acum 2 ani

Hai in continuare cu "Slava Ukraina" ...hai sa va vad acum!!

Raspunde

Gabriel

Acum 2 ani

”Românii din Ucraina constituie al treilea grup etnic (după ucraineni și ruși) din Ucraina, numărând 409.608 de persoane, sau 0,85% (dintre care Moldoveni s-au declarat 258.619 or 0,53%, iar Români 150.989 or 0,32%) din populația Ucrainei, potrivit recensământului populației din 2001.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nii_din_Ucraina Mai multe informatii despre legea minoritatilor aici: https://mainnews.ro/ce-prevede-legea-minoritatilor-nationale-din-ucraina-criticile-aduse-de-romania/?cn-reloaded=1

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus