Legea care prevede că bacșișul oferit de clienți la restaurant se va trece pe nota de plată și pe bonul fiscal a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Este a patra zi în care restaurantele din Sibiu aplică fiscalizarea bacșișului, iar nelămuriri au apărut deja atât din partea angajaților, cât și din partea clienților.
Nerespectarea prevederilor legate de bacșiș va fi considerată contravenție, sancționată cu amendă cuprinsă între 2.000 lei și 4.000 lei.
Cum reacționează clienții
Adrian Dumitra, patronul de la Crama Sibiană, spune că reacțiile clienților la această lege sunt negative. El vede, totuși, și o parte bună în aceste schimbări: bacșișul se poate plăti cu cardul.
„Ce vă pot spune este că nu există tocmai o reacție pozitivă, oamenii sunt un pic deranjați. Este prematur să tragem o concluzie, dar pe moment așa pare. Există reacții de genul Nu vrem să dăm la stat nimic. E o schimbare cu care trebuie să se obișnuiască angajații, am implementat-o din prima zi. Există totuși și un avantaj, turiștii străini voiau să lase bacșiș cu cardul, dar era complicat. Acum este mai ușor din acest punct de vedere pentru că ospătarul poate să încaseze dacă clientul vrea să lase un bacșiș prin intermediul cardului. Părerea mea este că nu va fi funcțională varianta aceasta mult timp, probabil că se va reveni cu altceva”, a spus acesta pentru Turnul Sfatului.
„E un pic jenant să întrebi clientul cât îți lasă bacșiș”
Gheorghe Stancu, patronul de la Old Lisbon, crede că atât clienții, cât și ospătarii se vor obișnui destul de greu cu această schimbare. El spune că „e un pic jenant să întrebi clientul cât îți lasă bacșiș”.
„Am implementat de la 1 ianuarie, dar este foarte complicat pentru că nu depinde de mine, ca patron, depinde de ospătar foarte mult. Dacă el a înțeles ce înseamnă fiscalizarea face, dacă nu a înțeles, nu face. E un pic jenant să întrebi clientul cât îți lasă bacșiș, să mă duc și să întreb cât îmi lăsați 10%, 15%? Ospătarul se duce la masă și îi întreabă pe clienți, există clienți care nu vor să fie fiscalizat, vor să lase bacșișul clasic, ce facem în acea situație? Majoritatea spun că nu le convine cu argumentul că nu vor să dea bani statului”, a explicat acesta.
Patronul mai vorbește și despre cum se va face împărțirea bacșișului la final de lună. „Ciubucul intră în casa de marcat, ospătarul nu mai pleacă seara cu banii acasă și trebuie să aștepte până la finalul lunii când se face distribuirea.
La final de lună toată suma care se adună se împarte la numărul de ospătari, poate unul a lucrat mai mult, poate unul a făcut mai mult bacșiș, e corectă această împărțire?”
Singurul lucru bun pe care îl vede în toate aceste modificări este posibilitatea de a plăti bacșișul cu cardul. „Un lucru pe care îl văd bun este încasarea bacșișului pe card. Ospătarii nu puteau încasa ciubucul pe card, acum se poate pentru că este reglementată legea.”
Cine plătește amenda?
O altă problemă adusă în discuție este plata amenzilor. Dacă patronul a instruit ospătarii să fiscalizeze bacșișul, dar ei nu fac acest lucru, cine plătește amenda: ospătarul sau patronul?
„Eu am avut o discuție cu ei să facă acest lucru. Dar vin cu altă întrebare, în momentul în care vine clientul și ospătarul își ia ciubucul ca înainte, fără fiscalizare, iar persoana respectivă se duce și reclamă, cine plătește amenda? Înseamnă că eu ca patron trebuie să stau paznic după fiecare în parte. E 4.000 de lei amenda. Cine o va plăti?”
Despre Legea Fiscalizării Bacșișului
De la 1 ianuarie, sumele care provin din bacșiș sunt distribuite angajaților integral și banii din bacșiș sunt considerați venituri cu reținere la sursă, fără a fi cuprinse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale și nici nu intră în zona de aplicare TVA.
Singura sarcină fiscală stabilită de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%.
Operatorii economici au obligația de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacșișului oferit, între 0% și 15% din valoarea consumației.
Conform formei amendate de deputați, prin bacșiș se înțelege ”orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – “Restaurante”, 5630 – “Baruri și alte activități de servire a băuturilor”. Bacșișul nu poate fi asimilat, din punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.”
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 7510
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Carmen
Acum 14 ore
Onoratus
Acum 14 ore
Un sibian
Acum 14 ore
Sibianul comentator
Acum 14 ore
Gheorghe ion