Pe ”cea mai frumoasă stradă din Sibiu”, într-o încăpere de câțiva metri pătrați, pe care o împarte cu un coleg, Nicolae Trif studiază crocodili preistorici. Biroul lui e plin cu cărți, hărți și mici punguțe pe care scrie ”Dinți de crocodil”. De ieri, descoperirea paleontologului sibian și a colegilor lui de cercetare, face deliciul presei din întreaga țară.
În vârstă de 44 de ani, Nicolae Trif este muzeograf la Muzeul de Științe Naturale din cadrul Muzeului Național Brukenthal și unul dintre foarte puținii paleontologi din Sibiu. Sunt o „specie” extrem de rară, după cum spune chiar el spune.
În facultate a studiat geologia și, pasionat fiind de istorie, a început să facă tot mai multe deplasări în teren, în special în județul Sibiu. Pentru că interesul lui pentru acest domeniu creștea, în urmă cu 3 ani Nicolae Trif și-a luat doctoratul în Paleontologie, la Universitatea Bebeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Coordonator la lucrarea de doctorat i-a fost profesorul Vlad A. Codrea. Alături de dumnealui și Venczel Márton, Nicolae Trif a publicat zilele trecute un articol științific care demonstrează existența unui tip de vertebrate fosile de crocodil din grupul gavialilor pe teritoriul județului Sibiu din zilele noastre. De miercuri articolul respectiv face valuri în întreaga țară.
”În principiu se știa că pe teritoriul actual al țării noastre în preistorie au trăit crocodili. Chiar în colecția Muzeului Brukenthal există aproximativ 20 astfel de dinți etichetați chiar așa: Dinți de crocodil. Noutatea este că vorbim în acest caz despre crocodili din grupul gavialilor. Întâi de toate eu am fotografiat și măsurat dinții pe care îi avem în colecție, iar domnul Venczel, specialist în reptile, a sesizat că forma lor este diferită de a altor crocodili descoperiți în România. Spre exemplu, se știe că în zona Clujului au mai fost crocodili. Semnalări au mai fost și în alte părți din țară, însă acum este prima oară când vorbim despre grupul gavialilor”, ne-a rezumat Nicolae Trif cercetarea științifică publicată în revista North Western Journal of Zoology.
Pentru la vară, Nicolae Trif și colegii lui din Sibiu, vor să se întoarcă la Turnu Roșu pentru a relua studiile în teren. Scopul este să vadă dacă în locul unde au fost descoperiți dinții de gavial preistoric există și alte fosile.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului, primarul din Turnu Roșu spune că-i așteaptă cu brațele deschise. ”Au mai fost acum câțiva ani niște arheologi și i-am cazat la mine în casă. Niște oameni foarte inteligenți, ne-am bucurat să-i avem alături de noi. Au toată deschiderea noastră în continuare și sperăm să putem face un obiectiv turistic la noi în comună din descoperirile lor”, a declarat primarul Stelian Istrate.
Revenind la paleontologie, l-am rugat pe Nicolae Trif să ne descrie cum arăta zona Sibiului în urmă cu zeci de milioane de ani, pe vremea descoperirilor recente.
”Toată această zonă, până la Cluj, era o mare, îi spune Marea Tethys. Munții Carpați existau, însă arătau mai degrabă ca niște insule, de înălțime redusă. Aveau câteva sute de metri înălțime cel mult. Pe ei creșteau conifere tropicale, precum pinul. Temperatura era foarte ridicată, de peste 40 de grade Celsius, imaginați-vă sudul Greciei de astăzi. Pe țărm, cum este la Turnu Roșu, de unde și avem descoperirile, trăiau gaviali. În apă erau rechini, pești exotici de tipul peștelui balon, vaci de mare, țestoase, numeroase moluște și nautili, arici de mare... Zona municipiului Sibiu se afla pe vremea aceea foarte probabil sub apă”, ne-a descris peisajul Nicolae Trif.
Dacă sunteți curioși să aflați mai multe despre cum arăta zona județului nostru în Eocen, Muzeul de Istorie Naturală are chiar în aceste zile o expoziție pe această temă, inclusiv cu exponate descoperite în apropiere. Se numește ”Fauna și flora tropicală din colecțiile Muzeului Brukenthal”, la ea contribuind și Nicolae Trif.
Când nu studiază dinții de crocodili și rechini din preistorie, Nicolae Trif lucrează la diferite expoziții punctuale. ”Cred că paleontologia este o meserie pe cale de dispariție, cel puțin în țara noastră. Sunt tot mai puțini studenți la geologie”, spune sibianul.
Cât privește descoperirea recentă, care a adus Sibiul în centrul atenției în toată țara, Muzeul Brukenthal anunță că oricine este interesat va putea admira în perioada imediat următoare dinții de gavial preistoric într-un spațiu expozițional special amenajat în cadrul Muzeului de Istorie Naturală, pe strada Cetății.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2382
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Altul
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Sibian
Acum 6 ore
Q
Acum 7 ore
Hermannstädter