Peste 50 de concurenți din întreaga țară au venit în weekend la Păltiniș pentru primele două etape ale Cupei Speranțelor, competiție de schi alpin organizată de Asociația Arbitrilor de Schi. Anul acesta, toate cele șase etape ale competiției vor avea loc la Arena Platoș Păltiniș.
50 de tineri concurenți veniți din întreaga țară au luat startul la primele două etape ale competiției de schi alpin ProSki – Cupa Speranțelor. Evenimentul este organizat în fiecare an de Asociația Arbitrilor de Schi și este gândit ca un mijloc de promovare a sportului alb în rândul tinerilor. Cupa Speranțelor de adresează schiorilor cu vârste de până la 12 ani.
Cursă de slalom uriaș
Organizate ca și curse de slalom uriaș, primele două etape ale Cupei Speranțelor au avut loc pe pârtia B2 din complexul Arena Platoș Păltiniș, traseul având 19 porți cu o distanță de 18-20 de metri între ele.
„Astăzi ne aflăm pe pârtia B de la Arena Platoș Păltiniș pentru prima etapă a competiției ProSki – Cupa Speranțelor, o competiție care se desfășoară pe parcursul a șase etape, special pentru copii cu vârste până în 12 ani. Este o competiție cu o tradiție de peste 30 de ani, ne bucurăm că acest sport e promovat tot mai mult la noi în țară. Pentru acest concurs am montat un traseu de slalom uriaș. Scopul nostru este promovarea sportului alb, schiului alpin, în rândul tinerilor”, spune Andrei Păsat, din partea Asociației Arbitrilor de Schi.
Concurenții au fost împărțiți pe grupe de vârstă. Cea mai numeroasă grupă a fost a fetelor născute în anii 2012-2013, unde au concurat 11 sportive iar cele mai puțin numeroase grupe au fost cele de fete și băieți născuți după anul 2016, unde au fost câte doi concurenți în fiecare grupă.
„Ca asociație noi ne ocupăm de absolut tot, de la înscrieri la cronometraj și partea de arbitraj. Concurenții adună puncte la fiecare etapă pentru a obține un loc foarte bun în clasament, care se va premia după încheierea celor șase etape. Ne bucurăm că putem desfășura toate cele șase etape, în felul ăsta copiii simt că participă la un campionat adevărat”, mai spune Andrei Păsat.
„Schiul înseamnă libertate, distracție, aer curat și este sportul meu preferat. Mă bucur că am luat locul III astăzi”, spune unul dintre tinerii participanți la competiție.
Cea de-a treia etapă a Cupei Speranțelor va avea loc în data de 28 ianuarie. Până atunci, în acest sfârșit de săptămână, la Arena Platoș Păltiniș are loc concursul Freestyle Open.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1181
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Cornel Sibianul
Acum 14 ore
Ada
Acum 14 ore
Ioan Rotar
Acum 15 ore
Rotar
Acum 16 ore
EVREU