Sâmbătă seara, în jurul orei 20, un apel pe numărul unic de urgență 112 solicita sprijinul pompierilor, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la depozitului unui operator economic din Parcul Industrial Șelimbăr, anunță luni sg. maj. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Pompierii s-au mobilizat cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială CBRN și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor incendiul se manifesta într-o încăpere, a depozitului, de aproximativ 45 mp, unde erau depozitate colete. În urma incendiului, o parte din coletele din încăpere au ars, iar celelalte au fost deteriorate. Echipajul CBRN a efectuat măsurători întrucât incendiul a fost provocat de lichide combustibile care se pot autoaprinde. Din fericire nu au fost înregistrate victime, iar incendiul a fost limitat doar la o încăpere a depozitului.
Pompierilor militari sibieni au avut peste 145 de misiuni în acest sfârșit de săptămână, mai spune sursa citată. 129 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajuor medical calificat SMURD.
Luni dimineață, în jurul orei 04:30, pompierii medieșeni au intervenit în localitatea Agârbiciu, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și stingerea unui incendiu la un garaj. Pompierii au lichidat prompt incendiul, astfel nu au fost afectate imobilele din vecinătatea garajului. Au ars materiale textile, obiecte de mobilier și cauciucuri, toate fiind depozitate în interiorul garajului. Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu neizolat corespunzător.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 788
Ultimele comentarii
Acum 17 minute
Alzara 1918
Acum 21 minute
Emil
Acum 26 minute
Munteanu
Acum 26 minute
Un sibian
Acum 40 minute
Zigzag