Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
14°C

Teodor Aflat, despre achiziția fabricii de zahăr din Luduș de către fermieri: „În 30 ianuarie semnăm contractul de vânzare-cumpărare”

Teodor Aflat, despre achiziția fabricii de zahăr din Luduș de către fermieri: „În 30 ianuarie semnăm contractul de vânzare-cumpărare”

Unul dintre cei mai mari fermieri din zona Transilvaniei, Teodor Aflat, a anunțat că Asociația forța fermierilor va avea astăzi ultimele discuții cu cei din conducerea Fabricii de Zahăr Tereos din Luduș, urmând ca în 30 ianuarie să fie semnat contractul de vânzare-cumpărare, anunță Zi de Zi.

“Cred că mulți dintre dumneavoastră ați citit, ați văzut știrile care au circulat tot anul 2022 că ne zbatem un grup de fermieri să stopăm de la dezmembrare sau de la distrugere fabrica de zahăr de la Luduș. Vă spun că minunea s-a întâmplat. Ieri (n .red. – 9 ianuarie 2023) ne-am întâlnit cu boardul fabricii de zahăr, adică cu directorii și cu reprezentantul Grupului Tereos, și am discutat tranșant. În 17 ianuarie vom avea o întâlnire între avocații părții române cu cei ai părții franceze, urmând ca în 30 ianuarie să semnăm contractul de vânzare-cumpărare”, a anunțat Aflat în 10 ianuarie, cu prilejul unui simpozion organizat de Dafcochim Agro în Egerszalók (Ungaria).

”Vrem să fie transparență de la preluarea sfeclei până la vânzarea zahărului”

În cadrul întâlnirii, Teodor Aflat a făcut un apel către omologii săi pentru a crește în anul 2023 suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr.

“Vă rog mult pe cei care ani de zile ați cultivat sfeclă, ar fi pe mare importanță și de mare interes pentru noi care ne-am zbătut să salvăm fabrica, ca și în anul 2023 să crească suprafața culturii de sfeclă de zahăr, mai ales că n-o să mai avem o multinațională, ci de data aceasta profitul va fi la români. Vrem să fie transparență de la preluarea sfeclei până la vânzarea zahărului. Bineînțeles, investiția e destul de mare, riscurile pe care ni le-am asumat un grup de cultivatori sunt destul de mari. Vrem să diminuăm importul de zahăr din România și pe rafturi să se vadă că e produs românesc”, a mai spus fermierul sibian.

De anul trecut, funcționarea fabricii de zahăr de la Luduș a fost stopată, iar când proprietarul francez, grupul Tereos, a anunțat că activitatea nu va fi reluată, fermierii care livrau sfeclă de zahăr au demarat procedurile pentru a achiziționa unitatea.

Agricultorii au cerut sprijin din partea Ministerului Agriculturii și direct premierului României pentru a fi susținuți în această preluare, iar guvernul a emis un memorandum pentru sprijinirea fermierilor care preiau fabrica de zahăr de la Luduș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: aflat , Sibiu

Vizualizari: 2521

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus