Mai multe persoane au fost arestate marţi, la Moscova, în timp ce încercau să depună flori în memoria celor cel puţin 45 de persoane ucise în atacul rusesc cu rachete asupra oraşului ucrainean Dnipro, potrivit unor activişti pentru drepturi civile, informează dpa, citat de Agerpres.
În total, au fost efectuate patru arestări în centrul capitalei Rusiei marţi seara, a informat organizaţia pentru drepturi civile OVD-Info.
Un mic memorial fusese ridicat luni seara la baza unui monument dedicat poetei ucrainene Lesia Ukrainka, amplasat într-un parc moscovit; o fotografie alb-negru cu blocul distrus din Dnipro şi mai multe flori.
În orele care au urmat, tot mai mulţi oameni au adus flori, unele în culorile albastru şi galben ale drapelului ucrainean. Au fost aduse şi jucării din pluş în memoria copiilor morţi. Mai mulţi trecători s-au oprit şi au plâns.
Acţiunile publice împotriva războiului au devenit foarte rare în Rusia din cauza represiunii masive. De luni de zile, în Rusia aproape că nu au existat proteste majore împotriva invadării Ucrainei, ordonate de preşedintele Vladimir Putin în urmă cu aproape 11 luni.
foto Sergey Vasiliev/twitter
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 857
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Zacuscă
Acum 3 ore
ValKer
Acum 3 ore
Ionel Bidoane
Acum 3 ore
Radu G
Acum 3 ore
Emil