Reprezentanții Primăriei Sibiu anunță intenția de a depune un proiect de digitalizare a Spitalului de Pediatrie, în cadrul PNRR. Potrivit unui comunicat de presă remis Turnul Sfatului, se are în vedere conectarea prin cablu și wireless a corpurilor de clădire ale Spitalului de pe străzile Pompeiu Onofreiu, G. Barițiu și Transilvaniei, precum și introducerea unei compomente de telemedicină sau de crearea unei aplicații mobile pentru medici și asistente care vor utiliza tablete în locul fișelor clasice de observație.
“Susținem Spitalul de Pediatrie în mod concret și consistent. Am extins spațiul destinat urgențelor pediatrice și l-am dotat cu aparaturi noi. Ambulatoriile Spitalului au fost extinse și am achiziționat zeci de aparaturi moderne pentru diagnosticare și tratament, livrarea lor fiind aproape încheiată. Acestea reprezintă o investiție de peste 17 milioane de lei pe care am realizat-o doar în ultimii 2 ani pentru spitalul pe care noi îl avem în administrare din punct de vedere al infrastructurii. Și continuăm: am depus două proiecte în cadrul PNRR, unul pentru eficientizarea energetică a clădirii de pe str. Transilvaniei, și un al doilea pentru reabilitarea blocului operator al Spitalului. Am pregătit și acest proiect pentru continuarea digitalizării Spitalului de Pediatrie pe care îl supun aprobării Consiliului Local, pentru a putea solicita finanțare europeană,” transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, prin comunicatul de presă aminitit.
Proiectul “Digitalizarea Spitalului de Pediatrie Sibiu” va fi depus pe Componenta 7 a PNRR de către Spitalul de Pediatrie și Primăria Sibiu, în parteneriat.
Investiția estimată la 2,4 milioane de lei include:
Extinderea Sistemului Informatic Medical Integrat din Spitalul de Pediatrie Sibiu
- Crearea unei aplicații mobile pentru medici și asistente care vor utiliza tablete în locul fișelor clasice de observație și vor putea accesa de lângă patul pacientului dosarul medical cu investigații medicale și diagnostice.
- Implementarea unei componente “voice to text” prin care se vor transcrie automat observațiile medicale și rezultatele investigațiilor imagistice.
- Crearea unui modul “dosar îngrijire pacient”, un plan de îngrijiri completat direct la patul pacientului
- O componentă de telemedicină care va asigura de la distanță legătura dintre medicii specialiști și pacienți
- Un modul de analize medicale și financiare, care va permite comparația multianuală a peste 50 de indicatori de performanță ai Spitalului.
Achiziționarea de echipamente hardware de infrastructură IT
Conectarea prin cablu și wireless a corpurilor de clădire ale Spitalului de pe străzile Pompeiu Onofreiu, G. Barițiu și Transilvaniei.
foto Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: telemedicina la pediatrie sibi , cum arata spitalul de pediatri , Luther , spitalul de pediatrie sibiu
Vizualizari: 1404
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Nelutu O
Acum 14 ore
Noi noi
Acum 16 ore
Eu
Acum 16 ore
Q
Acum 16 ore
Q