Duminică,
05.02.2023
Ceata
Acum
-5°C

Am fost în satul din Sibiu care are doar 15 locuitori. „Altădată stăteau și două familii în casă, acum nu mai trece nici ursul. N-ai cu cine povesti, dar necazul te învață”

Am fost în satul din Sibiu care are doar 15 locuitori. „Altădată stăteau și două familii în casă, acum nu mai trece nici ursul. N-ai cu cine povesti, dar necazul te învață”

Dacă nu ai auzi lătratul câinilor și dacă nu ai vedea, cu un gram de noroc, un om care taie lemne sau meșterește prin curte, ai crede că ai ajuns aproape de pustietate. Se întâmplă în Gherdeal, satul din localitatea Bruiu, județul Sibiu, care mai are doar 15 locuitori și ale cărui case au început să fie căutate în marea lor majoritate de bucureșteni, oameni care au venit aici să-și caute liniștea sau au cumpărat proprietățile pentru că au găsit posibilitatea de a investi în ele. Câteva ore petrecute în Gherdeal te fac să trăiești parcă într-o altă lume. Liniștea este trăsătura definitorie a micului sătuc, care te poartă printr-un vânt mai degrabă tomnatic într-un peisaj pustiu, dar care pare să spună multe. Nu e nevoie să petreci mult timp ca să ajungi la vorbele primarului care ne devine ghid în drumul nostru pe ulițele înnămolite. „Câteodată parcă e prea multă liniște”, răsună ecoul vocii sale.

Ca să ajungi la Gherdeal trebuie să mergi aproximativ o oră jumătate cu mașina, pornind din Sibiu. Este situat la limita cu județul Brașov, la trei kilometri distanță de centrul localității Bruiu. Ajungem în sătuc în jur de ora 10 dimineața. Liniștea ne lovește și, pe alocuri, ne înspăimântă. Casele sunt pustii, pe ulițe nu vezi nici țipenie de om, iar micul sătuc devine tot mai fantomatic. Singurele care te fac să-ți dai seama că totuși, cineva încă mai trăiește aici, sunt animalele pe care le vezi pe câmpul care apare imediat ce treci de indicativul care arată numele satului. Din susul ulițelor, înfundat, se aude și zgomotul tăiatului de lemne.

Acum 40 de ani imaginea satului era una cu totul opusă. Locuite de sași, cele peste 100 de case erau îngrijite și se impuneau prin statura lor. Acum totul e diferit. Ruinele stau să cadă, cele mai multe case sunt nelocuite, deși au proprietari, iar oameni nu prea mai găsești. Sunt puțini, iar dacă ai norocul să îi întâlnești nu ai cum să nu le observi bucuria din suflet și lumina din ochi.

Mitul caselor de vânzare cu 2.000 de lei

Primarul ne însoțește în scurta vizită pe care o facem în sătuc. Propunerea noastră de a vizita satul l-a încântat, astfel că, a devenit, în timpul pe care l-am petrecut acolo, gazda noastră. Emil Gherghel are 35 de ani, este la primul său mandat și cel mai important lucru care pare să îl aibă de transmis este că în Gherdeal nu există nicio casă de vânzare cu 2.000 de lei. În ultimele luni au circulat pe internet tot felul de zvonuri care arată o irealitate, pe care mulți oameni au crezut-o. Vrea să lămurească situația pentru că s-a întâmplat, de multe ori, ca oamenii să se deplaseze până în Gherdeal „degeaba” ca să cumpere o casă cu un preț fals.

Citește și: Mitul casei de 2.000 de lei din județul Sibiu: „Ultima casă s-a vândut cu 60.000 de euro”, spune primarul

„Numerele 94 și 95 s-au vândut la finalul anului trecut cu 120.000 de euro. 60.000 de euro bucata. Nu există așa ceva, chiar vă rog cu această ocazie să transmiteți realitatea”, spune Emil Gherghel.

„Liniștea și zona ne-au atras aici”

Tot primarul ne povestește că multe clădiri din Gherdeal sunt cumpărate de bucureșteni care vor să le renoveze. Fosta școală și căminul s-au vândut, de exemplu, în anii 2017-2018, iar proprietarul își dorește să le renoveze și să le transforme într-un complex turistic.

„La zece ani, când începeam eu să circul, era pustiu satul. După anii 90 au plecat sașii în Germania, la rude, la neamuri. Când erau părinții mei ca mine, aici erau 180-200 de familii de sași. Fosta școală s-a vândut cu 50.000, dar nu era în stadiul acesta în care o vedeți, s-au mai băgat și 50.000 de euro ca să arate cum arată acum”, povestește primarul.

Discuția ne este întreruptă de zgomotul unei mașini care trece prin zonă. Are numere de București și își face loc cu greu pe ulița îngustă a Gherdealului. „Domnul și cu soția sunt printre primii veniți aici la Gherdeal, de la București”.

Ne apropriem de mașină și aflăm că șoferul locuiește de patru ani la Gherdeal. A dat Bucureștiul pe sătucul pustiit din Transilvania pentru că și-a dorit să caute liniștea. Și a și găsit-o.

„De patru ani m-am mutat din București împreună cu soția. Liniștea și zona ne-au atras aici. Tocmai asta am căutat, nu mă deranjează deloc că sunt atât de puțini oameni. Eu sunt artist, fac sculptură, mi-am făcut aici un atelier de sculptură de bronz”, povestește scurt Cristian, iar după ce îl salută pe primar își continuă drumul.

Nu există magazin, iar microbuzul transportă un singur copil la școala din Bruiu

Gherdealul nu are un magazin de unde oamenii să-și poată cumpăra cele necesare zilnic. Pot merge în Bruiu, unde prețurile sunt mai scumpe, sau pot ajunge la Agnita sau la Făgăraș. Printre cei 15 locuitori, se află și un copil. Microbuzul școlar îl transportă zilnic la școala din Bruiu.

„Nu există magazin în sat. Majoritatea merg pentru cumpărături la Făgăraș, la Agnita. Și noi, din Bruiu, facem cumpărăturile la Agnita sau la Făgăraș. Aici pe zonă sunt prețurile ca pe sate, un pic mai scumpe. Atunci, pe cei care nu au mașină îi ajutăm noi cu transportul, cu mașina instituției sau îi duc și eu personal. La școală, microbuzul transportă un singur copil. Șoferul este angajatul primăriei cu jumătate de normă”, mai adaugă primarul.

„99% din case au proprietar, dar nu sunt locuite”

Populația comunei Bruiu este de peste 760 de persoane. „Persoane cu domiciliul aici, în Gherdeal, sunt mai mult de 15 persoane, dar sunt la București.”

În Gherdeal, există peste 100 de numere administrative, dar în picioare sunt undeva la 45 de clădiri. Numărul lor crește pe măsură ce încep să fie renovate.

„Prețurile s-au scumpit pe măsură ce a crescut prețul terenului. Au apărut trei ferme mari pe zonă și odată ce s-a arătat interes pentru cumpărarea terenului a crescut prețul lui și automat a crescut și prețul clădirilor. 99 la sută au proprietar, dar nu sunt locuite.

Eu, care am crescut și m-am născut în Bruiu, nu mai am posibilitatea să mai cumpăr casă în Șomartin, în Bruiu sau în Gherdeal la prețurile care sunt acum pentru că au explodat”, detaliază primarul.

„Investesc enorm în materialele cu care lucrează”

Cu cât înaintăm în sat, parcă totul devine și mai pustiu. Zgomotul motorului altei mașini care trece pe lângă noi sparge liniștea. „Zona este liniștită, poate prea liniștită. Domnul de la intrare pe dreapta are oi, are stână, că dacă nu, ai zice că te întâlnești cu ursul, dacă vii seara pe jos dă ursul peste tine.”

Continuăm să mergem, trecem pe lângă o casă, iar la poartă ne atrage atenția o mașină cu numere de Brăila. Ne uităm în curte și vedem un bărbat care sparge lemne. Primarul ne spune că s-a mutat aici, din Brăila, în urmă cu doi ani. Încercăm să stăm de vorbă cu el, dar ne refuză. Cumva, parcă îl înțelegem. De ce să îi ia cineva liniștea pentru care a venit aici?

„Casele sunt renovate, dar așa cum se făceau acum mulți ani, după același stil. Păstrează tradiția și investesc enorm de mult în materialele cu care lucrează, au o firmă de la Sibiu care e autorizată în reparații pentru monumente, este atestată pentru această treabă”, spune primarul.

Pentru că, chiar și într-o comună mică, sunt multe treburi de făcut, Emil Gherghel ne anunță că nu mai poate sta foarte mult cu noi. Trebuie să plece, dar nu înainte de a ne face cunoștință cu Ghiță Costea, unul dintre cei mai vechi locuitori ai Gherdealului. Născut și crescut în Gherdeal, nea' Ghiță are 73 de ani și locuiește aici împreună cu mama sa în vârstă de 98 de ani. Ei sunt „vechii comunei”. Acum începe adevărata poveste.

„Necazul te învață”

Îl găsim pe Ghiță Costea în curtea casei construită din cărămidă. Tocmai ce a terminat de tăiat lemnele cu securea. Ochii de un albastru lin și cald i se luminează când ne vede. „Pe cine mi-ai adus aici?”, râde și se uită înspre primar. Nea' Ghiță s-a născut în Gherdeal în urmă cu 73 de ani. A locuit o bună bucată de timp în Făgăraș, dar în urmă cu 20 de ani s-a întors în locul natal ca să aibă grijă de mama sa.

Când îl întrebi despre Gherdealul din prezent ezită de răspundă. Rememorează însă momentele când încă mai erau oameni în sat și când „rânduiala” era cu totul și cu totul alta.

„Am 37 de ani (n.r. râde). Să vorbim de cei care au fost. De aici de jos începeau sașii. Români eram de aici în sus și mai vine o altă uliță de locuitori. Satul e mic, are numai 112 numere cu grădini, cu biserici, cu școli. Niște oameni harnici în grămada lor, dar de înțeles. Vă dau un exemplu, dacă erau sărbători la români, nu îi auzeai să facă scandal, se duceau la lucru pe câmp și-și vedeau de ale lor. Sau dacă era invers, la ei, noi respectam rânduielile.

A fost o înțelegere extraordinară, mulți se mirau, cum de se poate. Eram și puțini și așa e când sunt puțini, se unește mai bine, se sudează.

Eu m-am învățat că-s de douăzeci de ani aici zi de zi, dar ca om, e greu, să n-ai cu cine povesti, necazul te învață. Eu o am pe mama, de asta sunt eu aici, că eu am rânduieli în Făgăraș. Ne-am făcut făgărășteni, sibieni, bucureșteni.”

„După ce am ieșit la pensie, n-am lucrat duminica și-n zi de sărbătoare”

În 2003, când s-a reîntors, în sat mai era încă lume, nu era pustiu ca acum, spune nea' Ghiță. „Când am venit eu acum 20 de ani încă mai erau oameni aici, unii au ajuns, îmi vine să zic sub brazi (n.r. râde), dar la noi în cimitir sunt pruni și meri. Merge treaba că nu te supără nimenea.”

Își aduce aminte cu bucurie și cu zâmbet de vremurile în care era copil. Ar putea povesti ore în șir despre viața sa pentru că amintirile curg neîntrerupt și par atât de vii.

„Am găini, dacă vreți, vă dau o plasă cu ouă. Am avut gospodărie faină. Aici am crescut până la zece ani când am plecat deja la internat. Aici am făcut numai patru clase. De aici până la Bruiu pe cărare mergeam. Numai doi kilometri jumătate, într-o fugă îi făceam, plecam la fără un sfert de aici, la opt eram în școală.”

Înțelepciunea i se citește atât pe față, cât și în cuvinte. Nu îți dă impresia nicio secundă că se plânge pentru cum trăiește acum. Ba din contră. Reușește să fie pozitiv și să emane o energie și o emoție care nu poate fi explicată în cuvinte.

„Atunci baza erau școlile profesionale, ei îți dădeau de mâncare, ei îți dădeau de dormit, ei te îmbrăcau, ei te școleau. Lucrai la ei, dacă nu lucrai și plecai trebuia să plătești contractul, venea cam pe an o mie de lei, la trei ani erau trei mii de lei, o vacă bună. Majoritatea la profesională erau copiii de la țară. La orașe a fost la fel. Am avut și eu colegi care au făcut liceul, au făcut facultate, dar într-un număr mai micuț. Am făcut în Brașov școală, m-am însurat în Brașov și apoi am venit încoace, am mai avut un frate și s-a prăpădit într-un accident.

Am venit din Brașov în Făgăraș. Atât mi-a fost de greu că am crezut că o să cadă munții pe mine. Eram învățat în aglomerație, vin aici, se dădea bună ziua la fiecare om în parte, ca-n Gherdeal. La 53 de ani am ieșit la pensie și am venit aici. Copiii sunt plecați, am lăsat acolo pustiu și am venit aici. Ce am făcut după ce am ieșit la pensie, n-am lucrat duminica și-n zi de sărbătoare. N-am lucrat nimic.”

„Nu mai vine nici ursul că nu mai are ce lua”

Viața în Gherdeal pare atât de simplă pentru Nea' Ghiță. „Am niște găini, câine, pisici. Uite acum mi-am tăiat niște lemne, am pe o săptămână, duc două brațe de lemne că atât îmi ajung, dau de mâncare la găini, la câine, la pisici, mă uit la televizor și am grijă de mama.”

Trecutul îi dăinuie în minte și în inimă. Un trecut pe care-l retrăiește în timpul în care povestește cu noi și care nu seamănă deloc cu prezentul. Discuția pe care o avem e ca o gură de aer rece atât pentru noi, cât și pentru Nea' Ghiță.

„Sașii aveau niște rânduieli la noi, erau patru baluri pe an, pe fiecare trimestru, toamnă un bal, iarna un bal, primăvara altul, vara altul, toate stabilite foarte bine. Când am crescut noi ne mutam de la școala românească la școala săsească și acolo a început o prietenie copilărească. Ei intrau pe o ușă, intram și noi pe ea și acolo a început prietenia aceasta negândită. Și ne-am pomenit mari că ne căutau bătrânii și cu ei ne găseau. Nu găseai o casă pustie, erau și curți unde erau două familii și unele cu trei familii, acum e pustiu, acum nu mai vine nici ursul că nu mai are ce lua.” 

Mai este o rază de speranță            

În Gherdeal încă mai există speranță. Speranța că se va investi și că, poate, va ajunge în ceva ani, un magnet turistic. Satul are deja o pensiune care este încă închisă pentru că se fac lucrări. Pe ulițe, mai apare, din când în când, un vizitator rătăcit. „Vin vara, au venit din Cluj, din Tulcea, din Constanța, oamenii vin pe zi și apoi pleacă”, mai spune Nea' Ghiță.

Se desparte de noi cu greu. Ne strânge mâinile și ne conduce la poartă „Să fiți sănătoși. Eu aș putea să vorbesc zile întregi, dar dumneavoastră mai aveți treabă”.

Coborâm de la casa lui Nea' Ghiță și mergem înspre mașină. Liniștea se lasă din nou peste Gherdeal. De data asta, parcă mai apăsătoare decât cea pe care am găsit-o. Lăsăm în urmă un sat despre care nu știam mai nimic, dar care ne-a spus atât de multe.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Teo

Acum 1 săptămână

O sa ajunga si acest catun, o asezare fantoma ca atatea altele.Istoria nu se mai repeta.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow

Acum 1 săptămână

Asezare fantomā ? Fantomele dau osutāsouazecidemiideeuro pe niste ruine? Bā, ne plângem degeaba. Eu pun pariu cā in maxim 5 ani in Gherdeal metrupātrat de pāmânt vā costa cât metrupātrat in Westminster ( asta e in buricu' Londrei usā in usā cu regele Charles) si ghiciti ce? O sā se cumpere! Cât de trepanat pe creier sā fii sā dai 1miliard de catralioane de euro pe liniste????? Uite-atât!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dani

Acum 1 săptămână

120.000 euro pt o casă din acest cătun reprezinta o suma ENORM de mare avand in vedere locatia si circumstantele in general. Cu banii astia am gasit vilă în Corbeanca, langa Bucuresti, perfect renovata ( trebuie sa fii chiar nebun sa dai atatia bani pe o dărăpănătură intr-un colț de lume unde cel mai apropiat spital/magazin e la cine stie cate zeci de km) . Hai sa fim un pic realisti.
Raspunde

Sparrow

Acum 1 săptămână

Bre, n-ai inteles, hogeacurile dārāpānate nu valoreazā atât, ci LINISTEA!!!!!!!!!!!! Cu banii cumperi liniste, casa, sura sau privata in ruinā sunt accesorii nesemnificative.
Raspunde

Hermannstädter

Acum 1 săptămână

Primarul încearcă să facă publicitate pentru satul ăsta. Încearcă să ne vândă gogoși. Nimeni nu dă atâția bani pentru ruinele ălea! Joacă pe interesantul, vezi tu doamne că se bat oamenii pentru ruinele lui.
Raspunde

Unu

Acum 1 săptămână

Stati linistiti! Dupa ce or sa-i calce hotii de vreo 2, 3 ori, nu or sa mai poata scapa de ele (casele) ca sa plece
Raspunde

De prin preajma

Acum 1 săptămână

Tot astora care sunt ahtiati sa dea jdemii de euroi pe "liniste", le-as mai da un pont. Sa viziteze si comuna Tichindeal, tot din judetul Sibiu. Sunt multe proprietati de vanzare. Se pare ca de anii buni de zile se cauta niste cumparatori. Dau doar un indiciu: metrul patrat de gradina, curte era undeva in jur de 1 leu. Ia faceti o vizita pe acolo sa vedeti care e treaba, de ce nu a vrut nimeni sa se stabileasca pe acolo. Succes!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus