Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
31°C

Peste 30 de proprietari vor fi despăgubiți: încep iarăși exproprierile pentru noul drum dintre Zona industrială vest și Calea Șurii Mici

Peste 30 de proprietari vor fi despăgubiți: încep iarăși exproprierile pentru noul drum dintre Zona industrială vest și Calea Șurii Mici

Consilierii locali au în dezbatere în ședința de la finele acestei săptămâni proiectul de hotărâre pentru exproprierea a peste 1,4 ha de teren. Expropriere pentru care a mai fost adoptată o decizie similară și anul trecut.

După adoptarea de către Consiliul local Sibiu, hotărârea va căpăta titlu executoriu și, în baza acesteia, vor fi expropriate terenuri în suprafață de 14.165 de mp pentru a face loc prelungirii străzii Bruxelles. Stradă aflată în Zona industrială vest a Sibiului și care, după lucrările de prelungire, va face legătura între strada Turda și Calea Șurii Mici.

Proiectul este pus pe ordinea de zi a CL Sibiu după ce, în luna iulie a anului trecut, a mai fost promovată o hotărâre cu același obiect (sub numărul 307/2022). Potrivit prevederilor noului proiect, vechea hotărâre va fi abrogată.

Reprezentanții administrației locale nu explică în anexele noului proiect de ce este nevoie de reluarea întregii proceduri.

Două categorii

Terenurile pentru care ar urma declanșate din nou exproprierile se împart în două categorii: cele deținute de municipiul Sibiu, pentru care nu sunt alocate sume, și cele deținute de persoane fizice și juridice. În cazul acestora din urmă, suprafața care urmează să fie expropriată este de 8.270 de mp.

Între 70 și 2.464 de mp sunt suprafețele care urmează să fie expropriate de pe 11 terenuri, deținute de mai bine de 30 de persoane fizice și firme din Sibiu (terenul de pe care urmează să fie expropriați cei 70 de mp este deținut de 18 proprietari, cu diferite cote fiecare, astfel încât unora le va fi expropriată o suprafață de câte 0,5 metri pătrați).

Pentru toate suprafețele a fost stabilită o despăgubire de 131,66 lei pentru fiecare metru pătrat de teren, ceea ce  face ca sumele care vor fi transferate în conturile proprietarilor să fie între 86,95 de lei și 324.410 lei. Între cei care urmează să primească bani este și Agenția națională pentru îmbunătățiri funciare, organizație de stat pentru care este propusă o despăgubire de peste 107.000 de lei, pentru 817 mp.

În cazul terenurilor deținute de oraș, suprafața care urmează să fie ocupată de viitorul drum este de 5.895 de mp. ”Contestațiile asupra hotărârii privind decizia de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză”, se mai arată în proiectul de hotărâre supus votului consilierilor locali sibieni.

Către viitorul spital

Viitoarea stradă ar urma să continue cei 500 de metri ai străzii Bruxelles din Zona industrială vest (ZIV) până la intersecția cu Calea Șurii Mici, în zona cartierului Magnolia.

14,98 milioane de lei, cu tot cu TVA, este bugetul propus pentru această investiție, din care suma alocată construcțiilor și montajului este de 12,95 milioane de lei. Drumul cu o lungime de 907 metri ar urma să aibă două benzi de circulație, cu o lățime a carosabilului de șapte metri. La intersecția cu Calea Șurii Mici, carosabilul va avea o lățime mai mare, de 10,50 metri.

Citește și Urmează exproprieri: noua stradă între Zona industrială vest și cartierul Magnolia va fi mai lată. Consultare publică

Sursa foto principală: Googe Earth

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus