Vineri,
19.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Polițiștii sibieni l-au reținut pe bărbatul care păcălea oameni cu chirii false. Procurorii i-au dat drumul

Polițiștii sibieni l-au reținut pe bărbatul care păcălea oameni cu chirii false. Procurorii i-au dat drumul

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță că bărbatul care păcălea oameni cu chirii false în Sibiu a fost reținut, după ce pe numele lui s-au adunat nouă plângeri într-o lună.

Cum sunt înșelați oamenii care caută chirie în Sibiu și unde se află apartamentul folosit pentru a păcălii potențialii chiriași puteți afla aici.

”La data de 21 ianuarie, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Secției Nr. 1 de Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 45 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune (9 acte materiale).

În fapt, sibianul este bănuit că, în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, ar fi indus în eroare 9 persoane cărora le-ar fi promis închirierea unui apartament din municipiul Sibiu, încasând diverse sume de bani ca avans și o primă chirie lunară. Bărbatul ar fi intrat în legătură cu victimele prin intermediul unor conturi false de pe rețelele de socializare și, după primirea sumelor de bani solicitate, le-ar fi oferit chiriașilor chei false”, au explicat polițiștii sibieni.

Prejudiciul creat se ridică la suma de 17.280 de lei.

Deși au fost multe plângeri și numeroși oameni înșelați, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu au decis că bărbatul poate fi lăsat în libertate.

”Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 21 ianuarie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, iar la data de 22 ianuarie procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus continuarea cercetărilor cu persoana în stare de libertate”, au mai anunțat miercuri polițiștii din cadrul IPJ Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: teapa , pacaleli

Vizualizari: 1475

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

5 comentarii

O parere

Acum 1 an

Astia da procurori...o speta infecta de functionarasi publici, plini de ifose dar cu lipsa majora de constiinta si profesionalism. Ma intreb oare tot asa il mai lasa liber pe jegul ala daca teapa si-o lua chiar el procurorul infailibil? Politia prinde infractori, procurorii si judecatorii le dau drumu...ajungi sa te intrebi oare cu cine dracu joaca in echipa si procurorii si judecatorii... Raspunsul din pacate este tot mai evident!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sss

Acum 1 an

Nefiind o fapta cu violenta se poate continua cercetarea in stare de libertate, se ajunge la proces , etc. nu vad unde e problema? Ar trebui toti incatusati cateva luni pana se termina procesele?
Raspunde

Ion

Acum 1 an

De o insela pe buna-ta erai foc si para!
Raspunde

A

Acum 1 an

Motivarea deciziei de a-l ancheta in libertate este faptul ca toate cele 9 victime si-au retras plangerile... Conform OdS. Mno, daca nu mai exista plangerile la ce sa-l mai tina in arest... Luati-va de cei/cele care dupa ce au marait au batut probabil palma cu individu, si-au recuperat paguba si "au ramas prieteni"...
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Politistii si procurorii in complicitate cu onorata instanta au devenit experti in musamalizari criminale. Aranjeaza probatoriul cum cere judecatorul sa-l poata achita pe infractor. Sunt spete in care judecatorul a depus marturie in locul martorului care nu stia nimic pentru a-si motiva o hotarare stramba la comanda secaturii Iohannis.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus