Noul magazin Kaufland de pe Calea Cisnădiei a fost inaugurat oficial astăzi, la ceremonia de tăiere a panglicii participând prefectul Mircea Crețu. Evenimentul a fost unul restrâns, marea inaugurare fiind programată oficial pentru mâine, 2 februarie, când publicul larg va putea veni la cumpărături.
Cu această ocazie am descoperit cinci detalii interesante, utile pentru toți sibienii care locuiesc în zonă, dar și cei care vor să-și facă cumpărăturile de aici.
-
Accesul
Noul Kaufland are 270 de locuri de parcare și un singur acces, prin sensul giratoriul din Calea Cisnădiei – intrarea în Cartierul Arhitecților. Oficialii magazinului spun că acordă o mare atenție spațiului și accesului, mai ales că este știută aglomerația care se creează adesea în această parte a Sibiului. Ridicarea celui de-al cincilea magazin Kaufland a fost pregătită încă din octombrie 2020 cu un plan urbanistic elaborat care anunța crearea unei noi rute de acces din zona cartierului Arhitecților. În continuare se are în vedere o străpungere către zona Siretului-Calea Dumbrăvii, însă planuri concrete în momentul de față nu există.
-
Spațiul aerisit
Fără exagerare putem spune că odată cu noul Kaufland s-a deschis și cel mai mare spațiu în aer liber din Cartierul Arhitecților. Pe cifre, noul magazin are 6.000 de metri pătrați, dintre care 3.400 sunt dedicați efectiv spațiului de vânzare. Lor li se adaugă aproximativ 4.000 de metri pătrați de spațiu lăsat liber pentru parcări, copaci, verdeață... etc. Adică exact ce lipsește cartierului. Mai mult decât atât, magazinul este al doilea cel mai mare din județul Sibiu, după cel din Șelimbăr.
-
Furnizori locali
În momentul de față primul punct de vânzare pe care îl găsești când intri în noul Kaufland aparține unei firme sibiene producătoare de mezeluri - Bătrânul Sas. Reprezentanții Kaufland spun că peste 80% din furnizorii lor la nivel național sunt producători din România și își doresc să crească procentul, cât de mult se poate. Din păcate, astfel de statistici clare nu există și pe județul Sibiul, însă directorul magazinului ne-a declarat că există departamente specializate care numai cu asta se ocupă.
-
Energie
Ca orice clădire modernă care se respectă, noul Kaufland are panouri solare, sisteme inteligente de producere și regenerare a energiei electrice, sisteme de răcire de ultimă oră, precum și stații de încărcare pentru mașinile electrice. Tehnic, magazinul se află în Sibiu, practic va deservi miile de locuitori din Cartierul Arhitecților, care abia începând cu acest an au acces la comerț aerisit și civilizat. Reamintim că în vecinătate există și un Lidl, inaugurat acum câteva luni. Acestea sunt singurele stații de încărcare pentru mașini electrice din tot cartierul.
Investiții
În noul Kaufland lucrează peste 90 de oameni, compania fiind conform topurilor la nivel național unul dintre cei mai buni angajatori din România, atât ca salarizare cât și beneficii suplimentare. Asta înseamnă un plus de valoare pentru piața muncii în Sibiu. Investiția totală este de ordinul milioanelor de euro și are meritul de a viabiliza o zonă moartă a Sibiului. În urmă cu câțiva ani aici era un teren viran și o mlaștină. Dar cel mai important este că urmează și al șaptelea hypermagazin Kaufland din Sibiu. Oficialii companiei însă nu precizează detalii suplimentare pe acest subiect.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 13522
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Aaa
Acum 3 ore
Mikirikifriki
Acum 3 ore
Sigura si eficienta
Acum 3 ore
K.Samuel
Acum 3 ore
Kiki Riki