Un sibian a trimis în această dimineață, prin modulul de sesizări al aplicației Turnul Sfatului, mai multe imagini și un clip video care arată trotuare pline de zăpadă pe șoseaua Alba Iulia, în zona benzinăriei Mol.
Potrivit celor transmise de sibian, trotuarele fuseseră curățate de locatari la primele ore ale dimineții, iar utilajele de deszăpezire le-au făcut impracticabile.
„Eram în drumul spre muncă. Astăzi, la ora zece, în zona benzinăriei Mol, un utilaj de deszăpezire a aruncat pe trotuar toată zăpada și gheața murdară adunată lângă bordură, făcând trotuarul impracticabil pentru pietoni. Menționez că trotuarul era curățat complet de către locatari. Șoferul utilajului și-a bătut joc de munca oamenilor respectivi în primul rând, precum și de restul cetățenilor care vor sa folosească trotuarul. Poate trageți un semnal de alarmă”, a sesizat sibianul.
Primăria: Soma a intervenit la scurt timp
Reprezentanții primăriei au transmis pentru Turnul Sfatului faptul că operatorul Soma a intervenit la scurt timp de la semnalarea problemei pentru a o remedia.
„Operatorul Soma a fost înștiințat despre aceste sesizări și a intervenit deja pentru degajarea manuală a respectivelor trotuare de pe șoseaua Alba Iulia”, a transmis Mirela Gligore din partea Primăriei Sibiu.
În jurul orei 12, trotuarele au fost curățate.
„Situația s-a remediat în jur de ora 12. Noi suntem deschiși la astfel de sesizări și ne ajută să să corectăm atunci când nu facem ceva bine. Oamenii sunt cei mai buni controlori ai noștri”, au transmis și reprezentanții Soma pentru Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 8342
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C