Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Toate locurile de cazare din staţiunea Straja au fost rezervate pentru următoarele două săptămâni

Toate locurile de cazare din staţiunea Straja au fost rezervate pentru următoarele două săptămâni

Toate locurile de cazare din staţiunea Straja au fost rezervate pentru următoarele două săptămâni, în contextul în care elevii din mai multe judeţe au intrat în vacanţă, iar administratorii taberelor au pregătit o ofertă completă pentru copiii care vor să înveţe sau să practice sporturile de iarnă.

Pârtiile din staţiune se prezintă în condiţii impecabile, cu un strat de zăpadă care poate ajunge până la un metru şi jumătate.

"În următoarele două săptămâni, toată staţiunea are ocupate locurile de cazare. Rar mai apare câte o cameră liberă, din motive obiective. Există însă şi varianta închirierii unor apartamente în zona Văii Jiului, cu ajutorul platformelor de profil", a declarat vineri, pentru AGERPRES, cabanierul Alin Părău, administratorul mai multor pârtii din Straja.

Potrivit acestuia, în taberele de schi sunt aşteptaţi câteva sute de copii, tarifele fiind diferenţiate în funcţie de mai multe elemente, printre care şi numărul de zile pentru care se optează. Marea majoritate a taberelor pun la dispoziţie un sistem complet de rezervări, cu masă, cazare, lecţii de schi şi diverse programe pentru cei mici.

La acest sfârşit de săptămână, pârtiile din staţiunea Straja se prezintă în condiţii foarte bune pentru schi, cu o grosime a stratului de zăpadă care începe de la o jumătate de metru, în zona Pârtiei Baloo şi a celei de sub telegondolă, până la un metru şi jumătate la altitudini mai mari.

Toate instalaţiile de transport pe cablu şi nocturna sunt funcţionale şi vor rămâne aşa pe tot parcursul zilelor următoare.

De asemenea, telegondola care urcă din Lupeni va avea program între orele 9,00-17,00, de luni până joi, şi între 9,00-18,00 de vineri până duminică.

Cabanierii din Straja se aşteaptă ca în week-end să se apropie de 5.000 numărul turiştilor care vor veni în staţiune.

Administraţia locală recomandă turiştilor să-şi lase maşinile în parcarea păzită din Lupeni, la staţia de plecare a telegondolei.

foto Partia Platoul Soarelui Straja

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus