Miercuri,
09.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Înfrângere grea cu Petrolul. FC Hermannstadt cade pe 13

Înfrângere grea cu Petrolul. FC Hermannstadt cade pe 13

Văduvită de 9 puncte prin depunctarea dictată de Federația Română de Fotbal și confirmată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, FC Hermannstadt nu mai are alte soluții decât să obțină cât mai multe puncte pe teren în speranța unei clasări cât mai bune la final de campionat. Din păcate, sibienii au pierdut aseară, în deplasare, partida cu Petrolul Ploiești, cu scorul de 2-0.

Partida de pe stadionul Ilie Oană din Ploiești a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor cutremurului ce a zguduit Siria și Turcia în urmă cu mai bine de o săptămână. FCH a avut lovitura de începere a partidei. Prima șansă de gol a aparținut însă adversarilor, în minutul 4 al partidei iar la faza imediat următoare, Sota Mino încasează un cartonaș galben pentru un fault la Constantin Budescu. După șase minute, cele două echipe se aflau la egalitate în privința posesiei. Șutul lui Cătălin Popescu este prima fază periculoasă reușită de sibieni, însă ghiuleaua este respinsă de portarul ploieștenilor. 

Sibienii reușesc să păstreze posesia balonului minute în șir și au două-trei faze consecutive care se puteau transforma într-un gol. În primele 15 minute, 65% din posesii au aparținut echipei sibiene. Însă, în minutul 16 Petrolul scapă pe contraatac iar Jair înscrie cu piciorul drept, din afara careului, din pasa lui Irobiso. Ocaziile importante rămân de partea gazdelor, care trec din nou pe lângă gol, însă lovitura de cap reușită de Meijers trece pe lângă bara porții sibienilor. Bejan are șansa de a egala, cu o lovitură de cap în minutul 27, însă mingea nu găsește spațiul porții.

În ultimul minut regulamentar al primei reprize Budescu execută un corner de pe partea stângă iar Irobiso trimite mingea în poartă. Arbitrul oprește jocul pentru a verifica golul cu sistemul VAR iar golul rămâne valabil. 2-0 pentru Petrolul după primele 45 de minute.

Măldărășanu începe repriza secundă cu o schimbare, îl aduce pe bancă pe Petrișor Petrescu și trimite în teren noua achiziție, Vesel Limaj, în speranța unei ofensive ceva mai solide. Mijlocașul de origine germană trimite primul său șut pe poartă în minutul 53, însă mingea e reținută de portarul ploieștenilor. Paraschiv are și el ocazia egalării, însă lovitura sa de cap din minutul 64 e reținută de Leitner.

Sibienii presează în ultimele 5 minute regulamentare și trec de câteva ori pe lângă golul de onoare prin Limaj și Babic însă partida se încheie cu scorul înregistrat la pauză după o repriză secundă în care defensiva ploieștenilor s-a comportat ireproșabil.

„La 2-0 e ușor să te închizi. Ne-am încăpățânat să dăm minge lungă. Trebuia să venim cu combinații, cu pase scurte, așa se joacă când ai om în plus. Bravo lor, îl felicit pe Florin Pârvu pentru debutul cu dreptul. Nu o să dau în jucători, dar vom analiza fazele. Nu putem spune că nu am făcut un joc bun, am avut posesie. 

Faptul că nu am marcat e o problemă, dar probabil vom marca. De multe ori am câștigat și noi fără să merităm. Nu s-a greșit din cauza mentalului. Nu faci greșelile astea indiferent dacă îți ia 9 puncte. A venit Iancu, e un jucător tehnic. Avem nevoie de jucători, avem multe meciuri. Va veni play-out-ul și avem nevoie de jucători cu calități”, a spus Măldărășanu la finalul meciului cu Petrolul, citat de gsp.ro.

În urma acestei partide Petrolul ajunge pe locul 7, cu 33 de puncte, iar FC Hermannstadt coboară pe locul 13, cu 25 de puncte. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus