Nu sunt două săptămâni de când în Sibiu a fost deschis un nou restaurant, în locul lăsat liber din pandemie de Hugo. În zona Agenției de protecție a mediului Sibiu s-a deschis Prepelițescu, o franciză care din Vâlcea își are originea și care își promovează imaginea sub ”englezista” sintagmă de ”urban food”.
În timp ce Sibiul ”exportă” franciza Dabo Donner, vecinii de peste munte au lansat Prepelițescu, franciza născută dintr-o ferma de prepelițe aflată la 25 de km de Râmnicu Vâlcea. Și de la care provin multe din ouăle de prepeliță pe care le găsim prin supermarketurile care domină piața românească.
Localul deschis la Sibiu sub numele Prepelițescu l-am găsit gol în după-amiaza din ultima zi lucrătoare a săptămânii trecute. Între aproximativ zece mese de dimensiuni și forme diferite împărțite în două încăperi, atmosfera era dominată sonor de un televizor lăsat pe un program de muzică, de unde se revărsau imaginile provocatoare ale ”elitei” muzicale contemporane. Vizual, portocaliul este culoarea care dă tonul, fiind de regăsit de la tapițerie, până la recipientele pentru sare ori unele din pătratele mozaicului de pe jos.
Cel care ne-a întâmpinat, adus meniul și servit la masă pare a fi și proprietarul francizei. Amabil, ne-a atras atenția de la bun început asupra afișului de la intrare: o foaie A4 care anunța că, deocamdată, plata cu cardul nu era acceptată. ”Vă ajung sigur”, a numărat din priviri banii cash pe care i-am scos cu semne de întrebare din buzunar, înainte de a decide dacă rămânem.
Când am văzut în meniu că au mic dejun, supe creme, platouri și specialități, prima impresie a fost a unui restaurant în care valențele cărnii de prepeliță se regăsesc în tot felul de preparate. În detaliu, valențele sunt enumerate în preparate precum ochiuri de prepeliță sau ouă fierte cu crenvurști la micul dejun ori supă cremă de cartofi sau de porumb, evident cu carne de prepeliță. Două feluri de paste (unul cu sos alb, altul cu sos roșu), sunt urmate de diferite specialități ale casei, între care tochitură cu carne de prepeliță, chiftele din carne de prepeliță ori prepeliță la cuptor cu orez.
Supă cremă de porumb, la Prepelițescu
Sunt și vreo cinci feluri de platouri pentru grupuri (are câte 1,5 kg fiecare), mai multe feluri de burgeri, un meniu pentru cei mici și unul în care sunt promise ”delicii în farfurie”.
Prețurile par mai jos decât media localurilor din centru, dacă luăm drept criteriu de comparație porțiile de pizza: 27 de lei costă o pizza promisă la 800 de grame.
Am comandat mai întâi o supă cremă de porumb. A venit repede, temperatură potrivită, crutoanele ușor cam moi, dar într-o cantitate mult mai mică decât fâșiile din carne de prepeliță peste care a fost turnat totul. A fost o mâncare bună, într-o farfurie mare, prin urmare aveam așteptări de la felul principal.
La care, nu știu din ce ceață așezată peste minte, am ajuns să cer un preparat din cele enumerate la ”delicii în farfurie”. Și așa am ajuns la un gyros de prepeliță. În fapt, două tipuri de carne de prepeliță – una pe grătar, probabil electric, și una prăjită în crustă – pusă pe aceeași farfurie cu cartofi cumpărați gata feliați, lipie din cele pe care le găsești prin Metro, două felii de castravete murat, două de ceapă roșie și ceva mai multe felii de roșie. Plus două sosuri, evident cumpărate la găleată. Un preparat tipic fast-food-urilor: nu e rău la gust, dar la final n-ai satisfacția unei mâncări gătită special pentru tine.
Gyros de prepeliță, la Prepelițescu
Odraslei alături de care am mers la Prepelițescu i-a fost adus un burger în care – în afara bucății de carne, promisă a fi din prepeliță – totul părea încropit din același magazin de unde au venit și majoritatea ingredientelor din ”deliciile din farfurie”: de la chiflă, la salata asamblată încă din punga cu care a fost livrată.
Crispy burger, la Prepelițescu
La desert, ”lava cake”. Evident produs în altă parte și reîncălzit în cuptor, după care alături i-a fost așezată o bilă de înghețată. Nimic rău, dar nici care să îți dea impresia de atenție, măcar printr-o minimă aranjare în farfurie.
Lava cake, Prepelițescu
106 lei a fost, la final, nota de plată: 20 de lei pentru supa cremă, 28 pentru burgerul botezat ”crispy”, tot 28 de lei pentru gyros, 18 lei pentru desert și 12 lei pentru apa la trei sferturi.
Coturnixescu coturnixescu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: restaurantul valcenii prepelit , prepelitescu sibiu , restaurant prepelitescu sibiu , carne de prepelita sibiu , foto
Vizualizari: 7110
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sibianul vesel
Acum 4 ore
Unsibian
Acum 5 ore
PUTEREA
Acum 5 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 6 ore
Sibian