Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Raluca Turcan: ”Vizita premierului PNL Nicolae Ciucă în Sibiu confirmă interesul guvernului pentru construcția noului spital județean”

Raluca Turcan: ”Vizita premierului PNL Nicolae Ciucă în Sibiu confirmă interesul guvernului pentru construcția noului spital județean”

Premierul liberal Nicolae Ciucă a confirmat, o dată în plus, că noul spital clinic județean va fi construit, anunță deputatul de Sibiu Raluca Turcan.

”Premierul ne-a asigurat că guvernul e decis sa finanțeze noul spital județean de la Sibiu. El a precizat, în cadrul unei conferințe de presă la Sibiu, că după neexigibilitatea  acestui proiect prin PNRR, soluția de finanțare va fi prin fondurile structurale, Programul de Sănătate, in cofinanțare cu Banca Europeana de Investiții”, spune Turcan, precizând că ”prezența la Sibiu a premierului Nicolae Ciuca a întărit angajamentul Guvernului de a  sprijini proiectele de investiții începute aici, ca își vor urma cursul, iar altele noi vor primi finanțare în perioada imediat următoare. Vizita premierului PNL Nicolae Ciucă în Sibiu confirmă interesul guvernului pentru construcția noului spital județean”, a declarat Raluca Turcan.

Investiții în curs de peste un miliard de euro în Sibiu

Președintele PNL Sibiu susține că sunt în acest moment investiții în valoare de un miliard de euro.

”Sunt în județ investiții în desfășurare sau în curs de demarare de peste un miliard de euro. Intră aici lucrările Consiliului Județean de la Aeroportul Internațional Sibiu, proiectele desfășurate de Apă Canal Sibiu și Apa Târnavei Mari Mediaș pentru rețele de apa și canalizare, precum și cele viitoare: noul spital clinic județean de urgență și varianta ocolitoare Sud a municipiului Sibiu”, a mai spus Raluca Turcan.

Nicolae Ciucă: Spitalul va fi finanţat prin Programul Operaţional Sănătate

Premierul Nicolae Ciucă a explicat în Sibiu care au fost motivele pentru care noul spital județean nu a mai putut fi finanțat prin PNRR, însă a specificat faptul că acesta va primi finanțare prin Programul Operațional Sănătate.

"Sibienii merită să ştie care este viitorul acestui proiect. În PNRR nu a putut fi inclus niciun astfel de spital care a depăşit suma de 200-250 milioane de euro pentru că am avut o condiţie de la Comisia Europeană ca din cele 25, minimum 25 de proiecte de spitale care vor fi construite prin finanţare din PNRR, cel puţin trei să fie mari şi celelalte să fie de dimensiuni mai mici. Discutând de o sumă de aproximativ 1,1 miliarde euro vă daţi seama că un singur spital de 500 milioane de euro nu putea să se încadreze şi să lase spaţiul financiar şi pentru încă două spitale mari şi 22 mai mici. Ca atare, am luat decizia să ne încadrăm în bugetul pe care îl avem prin PNRR şi prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene am stabilit ca prin Programul Operaţional Sănătate să asigurăm fondurile necesare, inclusiv prin împrumut de la BEI, astfel încât spitalele care au rămas în afara listei aprobate prin PNRR să poată să fie finanţate. Ca atare, va fi finanţat prin Programul Operaţional Sănătate. Sunt decizii pe care le-am luat la nivelul coaliţiei şi există proiectele asumate în bugetarea Programului Operaţional de Sănătate şi acestea sunt. Urmează ca ele să fie aprobate prin decizii la nivelul Ministerului Sănătăţii", a afirmat premierul Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

”Investiţiile în dezvoltarea Aeroportului Internaţional din Sibiu au demarat şi există toate premisele să fie finalizate până la sfârşitul acestui an”

Premierul Nicolae Ciucă a participat la Sibiu la reuniunea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).

În cursul dimineţii, premierul a vizitat Aeroportul Internaţional din Sibiu pentru care a fost aprobat un amplu program de dezvoltare.

”În municipiu Sibiu şi în judeţul Sibiu sunt investiţii în derulare şi am putut să constat la faţa locului că investiţiile în dezvoltarea Aeroportului Internaţional din Sibiu au demarat şi există toate premisele să fie finalizate până la sfârşitul acestui an", a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

Xxx

Acum 1 an

Da chiar va bateti joc de cititori scriind despre subiectul asta!!!! Stiti binr ca acest spital nu o sa se faca in urm 50..100 ani!!! Sinteti platiti sa le faceti reclama acestor politicieni ??? Ca altfel nu mi explic de ce tot la 2..3 zile spital in sus...spital in jos de vreo 3..4 ani!!!
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Anunta doamna Data Viitoare.
Raspunde

Emila

Acum 1 an

Anunță că-ți mai dă ajutor. Te bucuri, trântore?
Raspunde

Rj

Acum 1 an

publicitate mascata la ciuma Galbena (este de mana cu cea Rosie) ca poate bun botul prostii si ii mai voteaza odata...

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus