Duminică,
14.09.2025
Parțial Noros
Acum
21°C

32 de zile fără ploi importante în Franța, un nou record istoric

32 de zile fără ploi importante în Franța, un nou record istoric

Franţa metropolitană nu a mai înregistrat ploi importante de 32 de zile, aceasta fiind cea mai lungă secetă meteorologică înregistrată vreodată în ţara occidentală, care ar trebui să se întreruptă, totuşi, miercuri, odată cu revenirea unor cantităţi mici de precipitaţii, a anunţat Meteo-France, potrivit AFP, citat de Agepres.

Între 21 ianuarie 2023 şi 21 februarie 2023, cumulul precipitaţiilor înregistrate în toată Franţa metropolitană a fost, în fiecare zi, mai mic de 1 mililitru pe metru pătrat, ceea ce reprezintă "cea mai lungă serie secetoasă de la începutul măsurătorilor, în 1959", a precizat aceeaşi instituţie publică franceză.

Episodul secetos este cu atât mai îngrijorător deoarece s-a produs în timpul iernii, întrucât anotimpul rece reprezintă o perioadă crucială pentru refacerea pânzelor freatice, într-un context de deficit cronic de precipitaţii din august 2021 şi după o secetă şi canicule excepţionale în 2022, ilustrând consecinţele încălzirii globale.

Această serie consecutivă o depăşeşte în prezent pe cea din 2020, care a survenit timp 31 de zile, între 17 martie şi 16 aprilie, în perioada primului lockdown impus din cauza pandemiei de COVID-19.

Revenirea unor precipitaţii slab cantitative, prognozată pentru miercuri, ar trebui totuşi să pună capăt acestui episod secetos, fără a alimenta însă optimismul: "se aşteaptă ca luna februarie 2023 să se încheie cu un deficit pluviometric de peste 50%, ceea ce o va face să devină una dintre lunile februarie cele mai uscate înregistrate vreodată", a anunţat Meteo-France.

Acest record se înscrie într-o secetă meteorologică de lungă durată, întrucât "din august 2021, toate lunile au fost deficitare în precipitaţii, cu excepţia lunilor decembrie 2021, iunie 2022 şi septembrie 2022", potrivit Meteo-France.

De cealaltă parte a Pirineilor, în Catalonia spaniolă, rezervele de apă sunt în prezent la doar 28,7% din capacitate, faţă de o medie de 72% în ultimii zece ani, potrivit celui mai recent buletin hidrologic.

Nici nordul Italiei nu este scutit de secetă, cu resurse de apă asociate zăpezii cu 43% mai mici decât media pe zece ani, potrivit institutului de cercetare Fondazione CIMA. În Piemont, comunele montane trebuie deja să fie aprovizionate cu cisterne cu apă.

foto ilustrativă pixabay

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus