Guvernul a aprobat, miercuri, lista celor 27 de unităţi medicale sau spitale publice care vor fi construite, renovate şi dotate prin finanţare parţială prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Potrivit unui comunicat al Guvernului, este vorba despre investiţii care vizează asigurarea de noi servicii medicale, îmbunătăţirea calităţii serviciilor existente, precum şi investiţii în echipamente medicale pentru infrastructura sanitară nou construită sau renovată şi pentru care România are la dispoziţie peste 2,1 miliarde de euro prin PNRR.
"Toate acestea includ aproape 3.000 de paturi în unităţi cu eficienţă energetică sporită şi peste 10.000 de paturi dotate, inclusiv cu echipamente digitalizate", menţionează sursa citată.
Executivul precizează că un procent important din obiectivele de investiţii nou construite vor înlocui clădiri existente cu risc seismic ridicat, cum este cazul Institutului ''C.C Iliescu'' din Bucureşti, care va fi construit în întregime.
"Aprobarea listei cu cele 27 de unităţi medicale sau spitale publice care vor fi construite, renovate cu aceşti bani reprezintă un pas important pentru îndeplinirea ţintei 377, componenta 12 - Sănătate, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cele 27 de obiective de investiţii selectate au fost stabilite în urma evaluării în două etape pe care Ministerul Sănătăţii a făcut-o pornind de la cele 49 de investiţii din lista predefinită de investiţii cuprinsă în anexa Deciziei de punere în aplicare a Consiliului, prin care a fost aprobată evaluarea Planului de Redresare şi Rezilienţă al României. Criteriile de eligibilitate şi de ierarhizare aplicate sunt cele stabilite prin Hotărârea de Guvern 1237/2022, prin care a fost aprobată lista predefinită de investiţii", se explică în comunicat.
Guvernul arată că, în urma evaluării, prin procesul verbal al Comisiei de evaluare, lista cu cele 27 de obiective de investiţii aprobate pentru finanţare prin PNRR a fost publicată pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, la secţiunea PNRR, în data de 11 ianuarie 2022.
"Conform descrierii ţintei 377, componenta 12, din anexa Deciziei de punere în aplicare a Consiliului prin care a fost aprobată evaluarea Planului de Redresare şi Rezilienţă al României, din cele 49 de obiective incluse în lista predefinită, trebuie îndeplinite cel puţin 25", mai menţionează sursa citată.
Noul spital județean Sibiu lipsește din listă. Singura investiție care vizează județul Sibiu este „Realizare pavilion nou - bloc chirurgical politraumă din cazarma 1044”, de pe poziția a 17-a, ca aplicant figurând Ministerul Apărării Naționale. Valoarea investiției este de aproape 82 de milioane de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: spitale pnrr , spital sibiu
Vizualizari: 1367
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 2 ore
@Barosanu
Acum 2 ore
HBomb