Alex Diaconu are 31 de ani și este electrician. După ce a locuit timp de 10 ani în Italia, unde a urmat un liceu cu profil electrotehnic, tânărul s-a întors la Sibiu unde a absolvit Facultatea de Inginerie, specializarea Electromecanică. A avut ocazia să lucreze ca inginer proiectant, iar apoi și-a dat seama că vrea să-și deschidă propria afacere. Așa a pus bazele Smart Electric Concept, firma proprie la care lucrează ca electrician.
„După finalizarea facultății m-am angajat ca Inginer Electromecanic, iar în paralel am frecventat cursurile unui master în proiectare. După finalizarea acestui master am lucrat ca inginer proiectant, lucru care mi-a oferit șansa să îmi dau seama că îmi place mai mult un job activ decât unul de birou”, povestește tânărul.
Investiție de 10.000 de euro
A terminat studiile și a lucrat ca inginer proiectat, iar apoi a constatat că serviciile sale erau cerute de apropiați și de cunoștințe. Pentru că își găsise o activitate diferită de munca de birou, care îi plăcea, tânărul a decis astfel să înceapă o afacere pe cont propriu. Echipamentul de bază îl avea, dar a mai fost nevoie de încă 10.000 de euro pentru a ajunge la visul său.
„Având în vedere că îmi era solicitat foarte des ajutorul de către cunoștințe pentru diferite intervenții electrice, iar mie îmi plăcea sa fac asta, lucrul acesta a ajuns să îmi ocupe mult timp. Așadar, după ce m-am gândit destul de mult, am decis să renunț la stabilitatea unui loc de muncă în favoarea unei activități proprii. Decizia aceasta a adus cu ea pe lângă entuziasm și emoții, și temeri, având în vedere că în viața mea tocmai apăruse un copilaș căruia îmi doresc să îi ofer stabilitate.
Fiind pasionat de domeniul acesta, o parte din echipamentul de bază îl aveam, însă a mai fost nevoie de aproximativ 10.000 de euro pentru pornirea activității, o parte din bani s-au dus pentru achiziția unei mașini de serviciu, iar restul au fost folosiți pentru achiziția altor echipamente care să asigure o bună desfășurare a activității”, a explicat tânărul.
Ce servicii oferă
Serviciile pe care le oferă, le adaptează în funcție de cerințele clienților, dar bineînțeles respectând normativele din domeniul electric.
„Ca o prezentare generală a ceea ce ofer pot spune că se poate apela la mine pentru intervenții de urgență, dar și pentru schimbarea unei simple prize până la înlocuirea întregii instalații electrice sau realizarea ei de la zero. Întotdeauna încerc să ofer cele mai bune soluții clienților, iar când se poate sau se dorește caut să introduc și componente „smart” în instalație. Aceste componente inteligente pot fi prize, întrerupătoare tactile de nouă generație, cu comandă de la distanță și vocală sau automatizarea a cât mai multe elemente din casă”, mai detaliază Alex.
„Cel mai mult îmi place satisfacția clienților de la finalul lucrării”
Tânărul spune că se simte norocos pentru că poate face cu adevărat ceea ce îi place. Consideră că meseria de electrician este la fel de importantă ca oricare alta, mai ales pentru că are în prim plan siguranța oamenilor. Îi plac, de asemenea animalele, jocurile de societate, dar și drumețiile pe munte și ieșirile cu cortul.
„Mi se pare greu faptul că ceea ce ofer eu nu este neapărat tangibil, nu este un lucru evident, iar oamenii tind să nu pună așa multă valoare pe lucrurile care nu sunt vizibile. Astfel, cea mai grea parte este educarea oamenilor în ceea ce privește siguranța în acest domeniu și evitarea improvizațiilor, deoarece nu cred în zicala oricine știe să lege două fire”, detaliază acesta.
La finalul zilei, ceea ce contează este ca oamenii pentru care lucrează să fie mulțumiți, iar satisfacția lucrului bine făcut este cea mai importantă pentru tânăr. „Nu pot spune că e greu, poate și pentru că sunt un norocos și fac ceea ce îmi place. Într-adevăr, sunt și zile grele, însă când clientul este mulțumit îmi recapăt tonusul. Cel mai mult îmi place satisfacția clienților de la finalul lucrării, lucru care îmi dă energie să continui ceea ce fac. Deși pare un clișeu, relațiile de amiciție pe care le formez cu clienții mei, mulțumirea și respectul lor îmi dau curaj să visez la mai mult. Într-adevăr, toți lucrăm pentru bani, dar satisfacția pe care o am când îmi văd clienții mulțumiți nu poate fi echivalată de nicio sumă.”
Își dorește să deschidă un magazin online
Pe viitor, Alex își dorește să-și deschidă un magazin online și să aducă în casele oamenilor cât mai multe componente inteligente.
„Îmi doresc să duc în casele oamenilor cât mai multe componente inteligente deoarece consider că acesta este viitorul și sper ca în curând să deschid un magazin online de unde să se poată achiziționa echipamente electrice”, concluzionează acesta.
Dacă cineva are nevoie de un electrician, Alex poate fi găsit pe Facebook și Instagram cu numele Smart Electric Concept sau pe site-ul https://smartelectricconcept.ro/.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: micile afaceri electrician , electrician sibiu , micile afaceri sibiu , Afaceri Sibiu , micile afaceri
Vizualizari: 12600
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Aci Duțu
Acum 11 ore
John S
Acum 11 ore
Emil
Acum 13 ore
Nustiu
Acum 13 ore
Leonard